– În Mușenița, oamenii, de comun acord cu Primăria, au stabilit că vor „dona” balotul de fân cu 50.000 de lei vechi
– Din păcate, situația nu este una singulară, din informațiile ajunse la Direcția Agricolă Suceava rezultând că unii țăranii au pretenția de a primi și câte 5.000 de lei vechi pentru fiecare kilogram de fân cedat amărâților din județele vecine
Cele peste 1000 de tone de fân pregătite de țăranii din județul Suceava pentru a fi donate crescătorilor de animale din județele Iași și Vaslui nu vor fi oferite tocmai gratuit. Parte din țărani înțeleg prin donație doar o reducere de preț, unii încercând chiar să speculeze momentul și să facă bani buni de pe urma „donațiilor”. Deși procesul de transport al fânului abia a fost demarat de câteva zile, Dragoș Juravle, șeful Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava, are cunoștință că unii țărani cer bani pentru fân. Acesta a declarat că foarte mulți sunt de acord să cedeze fânul gratuit, însă alții, în general cei care au suprafețe mai mari și implicit cantități mai mari, vor câteva mii de lei vechi pe kilogramul de fân. Dacă pretențiile financiare pentru acoperirea costurilor necesarii strângerii fânului în baloți sunt justificate, banii solicitați pentru kilogramul de fân schimbă deja datele problemei. La mijloc nu mai este vorba nici pe departe de donație, ci cel mult de o reducere de preț.
– 50.000 de lei vechi balotul de fân
Până în momentul de față, procesul de preluare și transportare al fânului către Iași a început doar în comunele Mușenița și Horodnic de Sus. În ceea ce privește comuna Mușenița, situația este cât se poate de clară. Șase tone de fân au luat deja drumul către Iași gratuit, costurile de pregătire a fânului pentru transport și cheltuielile cu drumul fiind suportate de Direcția pentru Agricultură Suceava. Proprietarul fânului, chiar viceprimarul localității, a fost de acord să cedeze fânul gratuit, așa că în ceea ce privește această cantitate nu au fost probleme. Alte câteva zeci de tone de fân din aceeași localitate, aparținând țăranilor, urmează și ele să ajungă la Iași, însă costă. Dumitru Bârsan, viceprimarul din Mușenița, a explicat că „am stabilit de comun acord cu oamenii un preț de 50.000 de lei vechi pentru un balot. Suma reprezintă costurile necesare adunării și pregătirii fânului pentru transport, plus un preț modic pe kilogramul de fân”, recunoscând totodată că acesta este prețul la care vând de obicei oamenii din localitate balotul de fân. Dacă scădem suma de 10.000 de lei vechi, reprezentând costul balotării, și încă 10.000 de lei vechi reprezentând costul cu forța de muncă necesară cosirii fânului dintr-un balot, rezultă un rest de 30.000 de lei vechi. Cum un balot are în jur de 25 de kilograme, după un calcul simplu ajungem la concluzia că țăranii din Mușenița „donează” kilogramul de fân cu 1200 de lei vechi. Chiar dacă este vorba de o sumă mică, cam de patru ori sub prețul sub care se vinde kilogramul de fân, nu este nici pe departe vorbe de o donație. Cum în județ este excedent mare de fân, anual cantități mari putrezind pe ogoare, (de altfel, pe lângă scopul umanitar, campania de donare viza și evitarea ajungerii în situația ca fânul să putrezească pe câmp), decizia oamenilor de a cere bani pe fân este cel puțin incorectă. În ceea ce privește comuna Horodnic de Sus, de unde au plecat deja înspre Iași 4000 de baloți, cel puțin la nivel declarativ situația stă mai bine. Gheorghe Sbiera, primarul din comună, a explicat că „vecinii noștri au venit cu echipe de oameni pentru a cosi fânul. Am stabilit doar un preț de 10.000 de lei pentru fiecare balotare, în rest oamenii nu nici o pretenție financiară”.
– Situația de la Mușenița nu reprezintă o excepție
Din informațiile ajunse la Direcția Agricolă Suceava, parte din „donatori” au pretenția de a primi și câte 5000 de lei vechi pe kilogramul de fân. „Facem apel către oamenii din județ să dea dovadă de sprijin de solidaritate, și să cedeze fânul fără a avea pretenții financiare.”, a declarat șeful Direcției Agricole Suceava. În urma anului bun pe care l-a avut agricultura din județ, în contrast cu situația dezastruoasă din multe zone ale țării, Prefectura și Direcția pentru Agricultură Suceava au stabilit ca 1000 de tone de fân, reprezentând surplusul realizat în acest an, să fie donate țăranilor din Iași și Vaslui, care, din cauza secetei, nu mai au hrană pentru animale. Conform înțelegerii, cea mai mare parte a fânului donat va fi ridicat din localitățile Moldovița, Vatra Moldoviței, Vama, Frumosu, Mușenița, Brodina și Horodnic de Sus.






