Un spectacol extraordinar, “Rhythm of the dance”, oferit de Compania Națională de Dansuri a Irlandei, va avea loc sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 19:00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava. După cum a anunțat Project Events, organizatorul spectacolului, „Rhythm of the dance” este un poem epic, ce descrie călătoria celților de-a lungul timpului. “Spectacolul dovedește, prin povestea celților și a druizilor, că oamenii își pot făuri singuri destinul când sunt uniți și au țeluri comune, toate acestea fiind redate și ilustrate printr-un show în care arta dansului, măiestria, imaginația și talentul dansatorilor se îmbină perfect cu cele mai performante tehnici de sunet și lumină”, susține organizatorul. Biletele costă 200 sau 150 de lei, în funcție de așezarea în sală, și se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava – intrare B, etaj I. Relații și rezervări la telefon 0230 523 718.