La Căminul Cultural Mitocu Dragomirnei a avut loc duminică, 12 martie, spectacolul „Poezie și cântec pentru mama”, ediția I, unde publicul foarte numeros, câteva sute de spectatori, a fost încântat de evoluția elevilor de la Școala Gimnazială Mitocu Dragomirnei, a Formației Dinamic Grup și a „Fiilor Mitocului”. O surpriză plăcută a fost și evoluția beneficiarilor de la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Mitocu Dragomirnei, spectacolul culminând cu programul artistic oferit de invitata specială, interpreta de muzică populară Manuela Pohoață, fiică a satului.
Inițiatorul și organizatorul evenimentului de la Mitocu Dragomirnei a fost viceprimarul comunei, Radu Reziuc, care a dorit să organizeze un spectacol închinat „celei mai delicate ființe de pe acest pământ, mama”. „Și anul trecut am organizat un eveniment de acest gen, doar că nu i-am dat un nume. De această dată, am vrut să pornim un proiect care să aibă continuitate. Vom continua și în anii următori să organizăm astfel de evenimente, mai ales că publicul a primit cu mare bucurie acest spectacol”, a spus viceprimarul Radu Reziuc.
Toate doamnele au fost întâmpinate cu o floare și o ciocolată de organizator. Pe scenă au urcat tineri talentați din comună. Un moment special a fost oferit de beneficiarii Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Mitocu Dragomirnei. Ei, mai mult decât ceilalți participanți, au transmis emoție, pentru că pentru mulți dintre ei „mama e departe”.





