Spectacolul pentru copii „Suflet de păpușă”, în premieră pe scena teatrului sucevean, de Ziua Unirii

Spectacolul pentru copii „Suflet de păpușă” se va juca în premieră pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, de Ziua Unirii Principatelor Române, sâmbătă, 24 ianuarie 2026, de la ora 17:00.

Regizat de Gheorghe Mândru, director al Teatrului „B. P. Hașdeu” din Cahul, Republica Moldova, după textul „Un suflet pentru o păpușă” de Adrian Graur, spectacolul „Suflet de păpușă” îi invită pe cei mici și nu numai într-o călătorie delicată despre legătura misterioasă dintre om, poveste și identitate, pe parcursul căreia vor descoperi o lume în care jucăriile vorbesc, visele prind viață, iar copilăria nu are vârstă.

„Suflet de păpușă” este o poveste despre imaginație, despre puterea de a visa și despre copilul din noi, pe care nu ar trebui să-l pierdem niciodată.

După cum au transmis reprezentanții teatrului sucevean, prin simbolul jucăriei – legătură fundamentală între copil și lume – spectacolul scoate la lumină puterea imaginarului de a modela caractere, relații și valori.

Elyse, păpușa cu ochi curioși, visează să primească un suflet, pentru a deveni prietenul adevărat al copilului și pentru a fi mai mult decât o simplă jucărie pe un raft.

Întâlnirea cu oamenii îi dezvăluie lui Elyse o lume cu slăbiciuni, contradicții și umbre neașteptate, iar acest drum al descoperirii o determină să-și pună la îndoială propria dorință.

Spectacolul „Suflet de păpușă” ne șoptește cu tandrețe că uneori, un obiect neînsuflețit poate reflecta mai multă umanitate decât omul însuși; devine astfel o pledoarie pentru visare, pentru copilul interior care ne păstrează sufletul viu și ne amintește că magia nu dispare decât atunci când încetăm să credem în ea.

Regie artistică și adaptare: Gheorghe Mândru. Text: după Adrian Graur.
Scenografie: Diana Mitulescu. Muzică originală: Viorel Burlacu. Coregrafie: Alice Ioana Florentin. Distribuție: Diana Lazăr, Ciprian Mistreanu, Maria Teișanu, Cosmin Panaite, Horia Andrei Butnaru, Răzvan Bănuț, Delu Lucaci, Alexandru Marin, Bogdan Amurăriței, Iulian Burciu

Biletele au fost puse în vânzare atât la casieria teatrului, cât și online, pe www.bilet.ro.

Recomandări

Cezar Ouatu, „Globariciu”, „Micul Prinț”, „Rinocerii” și „Dealurile Californiei”, pe scena teatrului sucevean, în luna martie

”Dealurile Californiei”, spectacol cu o distribuție generoasă, energie unică și muzică live, pe scena TMMVS