În această săptămână

Spectacolul „Năpasta”, la Câmpulung Moldovenesc, Suceava și Rădăuți

În această săptămână, spectacolul „Năpasta” de I.L. Caragiale, organizat de Compania „New Talents”, va putea fi urmărit de publicul din Câmpulung Moldovenesc, Suceava și Rădăuți. Astăzi, la Casa de Cultură din Câmpulung Moldovenesc, de la ora 12:00 (pentru copii) și de la ora 19:00, doi elevi de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, Beatrice Elena Gherasim și Emanuel Iavorenciuc, împreună cu Claudiu Andrei Cojocar, de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, sub îndrumarea actorului Lucian Dragotă, care le este și coleg de scenă, vor prezenta publicului spectacolul „Năpasta”.
Mâine, de la ora 18:00, același spectacol va fi jucat pe scena Dom Polski din Suceava, iar joi, 12 iunie, de la ora 18:00, la Casa de Cultură din Rădăuți.
Actorul Lucian Dragotă ne-a spus că reprezentația de la Rădăuți este posibilă cu sprijinul și la invitația consilierului local rădăuțean Traian Andronachi. „A auzit de noi, i s-a povestit că piesa este foarte bună și spectacolul merită văzut și ne-a contactat pentru a susține piesa și în fața publicului rădăuțean, fapt pentru care îi mulțumim. Cu aceste trei spectacole din această săptămână se încheie stagiunea. Noi surprize, spectacole în premieră, urmează să pregătim pentru stagiunea din toamnă”, a completat Lucian Dragotă.

Recomandări

Expoziție de grafică și spectacol de teatru, de Zilele Europene ale Patrimoniului, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec”

Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc

Muzica, dansul, teatrul și ateliere medievale au adunat și duminică, în Cetatea de Scaun a Sucevei, mii de turiști, în ultima zi de festival medieval

CCI Suceava organizează un seminar gratuit în care va fi prezentat noul sistem Reges pentru raportări în domeniul muncii