8 martie

Spectacolul „De ziua mamei”, susținut de elevi ai Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir”

Membrii Ansamblului „Flori din Bucovina” și profesorul Lazăr Tipa
Membrii Ansamblului „Flori din Bucovina” și profesorul Lazăr Tipa

Ansamblul folcloric „Flori din Bucovina”, alcătuit din elevi ai Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, a susținut vineri un spectacol intitulat „De ziua mamei”.
Elevii coordonați de profesorul doctor Lazăr Tipa au încântat publicul prezent la sala de sport a Colegiului Economic cu cântece populare închinate celei mai scumpe ființe de pe pământ, mamei.
Spectacolul a debutat cu o piesă instrumentală, urmată de o alocuțiune susținută de profesorul coordonator în care a prezentat semnificația zilei 8 martie, precum și a cuvântului „mamă”.
În continuare, eleva Cornelușa Robciuc a exprimat, în numele tuturor participanților, recunoștința față de cea care i-a dat viață, citind compunerea intitulată „De ziua mamei”.
Momentele muzicale au fost cele mai apreciate de public. Eleva din clasa a X-a Daniela Cușnir a înduioșat audiența prin intonarea a două cântece: „Cu gândul la ai mei părinți” și „Joacă moșu ciobănaș”.
Următoarea solistă, Vasilica Maruneac, din clasa a XII-a, a interpretat frumoasele cântece: „Azi e ziua mamei mele” și „Azi le cânt părinților”, smulgând aplauzele spectatorilor.
Atmosfera de veselie a fost sporită de membrii Ansamblului „Flori din Bucovina” printr-un dans popular mixt din zona Bucovinei.
Cântecele închinate celei mai dragi ființe au continuat a fi interpretate de elevele Cornelușa Robciuc, Alexandra Andronic și Mirela Ungureanu. Piese cum ar fi „Eu cânt pentru tine mamă”, „Nu știu, Doamne, ce m-oi face” sau „Dor de mamă” au transpus audiența într-o atmosferă feerică.
Spectacolul s-a încheiat cu intonarea tradiționalului „La mulți ani”, închinat tuturor femeilor.

Recomandări

„Mărțișor de suflet”, spectacol caritabil dedicat artei și solidarității, la Căminul cultural din Marginea

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române

Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată de elevi și profesori ai Colegiului „E. Hurmuzachi” Rădăuți