Două săli pline și multe aplauze, după spectacolul de teatru „Karagiale Reloaded”, jucat de Trupa „Birlic” din Fălticeni, miercuri, 12 februarie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava. Tinerii actori au reușit să transmită emoție, să facă publicul să râdă, să ofere 40 de minute de teatru, spectacol construit pe un scenariu structurat după opera lui I.L. Caragiale. Tipologia personajelor a fost adusă la zi, la ceea ce se-ntâmplă cu (în) învățământul românesc. Au trecut ceva ani de la Caragiale, dar mergând pe ideea că „toate-s vechi și nouă toate”, tinerii actori au reușit să aducă în fața spectatorilor „o oglindă”, în care publicul, în majoritate tineri, să se regăsească în personajele piesei. Regia artistică a spectacolului de teatru, scenariul, scenografia & ilustrația muzicală poartă semnătura regizorului Gheorghe Balint. Au fost aplaudați la scenă deschisă toți tinerii actori din distribuție, dar și personalul auxiliar: Profesorul – Valentin Hrițcu, Decebal Brânza-Ovenescu – Denis Murărescu, Traian Brânza-Ovenescu – Cosmin Ștefan, Pompiliu Protopopescu – Eduard Macovei, Fanel Ftiriadi – Vlad Nechifor, Zoe Otopeanu – Codruța Ciobanu, Zambilica Popescu – Antonia Belciug, Cleopatra Barsescu – Ana Maria Fasolă, Anemona Piscupescu – Maria Magdalena Agrigoroaie, Anabela Ionescu – Daria Tofan, Sufleor 1 – Gabriela Bârsanu, Sufleur 2 – Diana Afrăsânei, Lumini – Alexandru Nistor, Sunet – Maria Hrițcu, Regie tehnică – Lorena Saviuc, Mașinist 1 – Laura Stafie, Mașinist 2 – Claudiu Timof.