Spectacolul caritabil organizat de Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava



Spectacolul caritabil organizat de Colegiul Economic "Dimitrie Cantemir" Suceava
Spectacolul caritabil organizat de Colegiul Economic "Dimitrie Cantemir" Suceava

Luni, 9 decembrie 2019, timp de 90 de minute, sala de la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” a găzduit spectacolul caritabil organizat de Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava.
Pe scenă au urcat elevii din trupa de teatru Eco Art, care au aruncat în sufletul fiecăruia „bulgării de timp” ce păreau pierduți în negura vremii. Viața a fost privită ca un joc în care diverși oameni (Cain 1 – Fabio Cîmpan, Inane 1 – Nadina Druță, Lily 1 – Ana Pentilescu, Pierro – Alexandru Aldea și Auraș – Andreea Mehedeniuc) intră în labirintul Omului Negru (jucat exemplar de Mihai Alexandru Biholar) pentru a scăpa de amintiri. Alergând prin viață, au uitat să prețuiască momentele importante, să-și ia un răgaz să înțeleagă rostul fiecărei clipe… Amintirile s-au perindat prin fața publicului, făcându-i pe cei din sală să tremure de emoție sau să se înfioare în momentele tensionate (tânărul Cain – Marian Vultur, Inane 2 – Emilia Asofroniei, tânăra – Valentina Brădățan, amicul – Ionuț Arcălean, David – Ana Odociuc, Lily 2 – Andra Dutcovici, prietena – Cristina Dascălu, fata de pe bancă – Andra Dutcovici).
Spectacolul a fost armonios îmbinat cu momente unice create de prof. Emilian Moncea, împreună cu echipa de la Capoeira Brasil. Aceștia au prezentat o combinație stilizată între arte marțiale, dans, acrobație, muzică și cultură afro-braziliană, o simbioză între forță și suplețe, haos și echilibru, violență și muzică, poezie și mișcare.
În plus, Sabrina Oniga a fascinat spectatorii cu două dansuri contemporane uimitoare și un tango răvășitor, alături de Marian Vultur.
Adevărați actori, elevii din trupa Eco Art, îndrumați de prof. Alina Ciobîcă, au amintit spectatorilor că fiecare are propria poveste, că își trăiește propria dramă, își duce până la capăt propriul război. Scenariul Alexandrei Florea a reamintit că fiecare decide dacă permite amintirilor să îl doboare sau să îl înalțe pe culmile fericirii.
„În loc să fugim de amintiri…. am învățat de la acești copii minunați să construim bulgari de timp, să acceptăm ce-am avut, bun sau rău, să prețuim ce avem, să ne păstrăm amintirile pentru că, în fond, ele sunt ceea ce va rămâne când totul va părea pierdut. O seară de neuitat dedicată celor pe care soarta nu i-a binecuvântat îndeajuns”, au precizat organizatorii.



Recomandări

Economia circulară la nivel european – provocări pentru elevi și profesori ai Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava

Economia circulară la nivel european - provocări pentru elevi și profesori ai Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava
Economia circulară la nivel european - provocări pentru elevi și profesori ai Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava

Recital de poezie cu elevi de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, organizat de Alianța Franceză din Suceava

Recital de poezie cu elevi de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, organizat de Alianța Franceză din Suceava
Recital de poezie cu elevi de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, organizat de Alianța Franceză din Suceava