Se apropie momentul în care Iulius Mall Suceava marchează aniversarea celor 10 ani de la inaugurare prin spectacole și surprize captivante. Sub genericul „Povestea noastră este povestea ta”, sâmbătă, pe 17 noiembrie, „vom sărbători împreună ca în basme și vei avea ocazia să te bucuri de un show prezentat pentru prima dată în fața publicului din România”, spun organizatorii.
Păsări gigantice de peste trei metri înălțime, personaje fantastice venite dintr-o altă lume și un spectacol extraordinar de magie vor crea atmosfera fascinantă de la Iulius Mall Suceava. Trupa franceză de street theatre Remue Ménage va cuceri publicul din Suceava cu spectacolul „Flamingo Roz”, un show artistic surprinzător, care combină dansul, muzica, jocul de lumini și prezența unor păsări gigantice. De la orele 14.00 și 19.00, artiștii îi vor conduce pe cei prezenți într-o caravană misterioasă, cu elemente captivante.
Pentru cei mici, dar și pentru cei mari, Iulius Mall Suceava a pregătit, de la ora 16.30, un spectacol cu iluzii optice și trucuri inimaginabile. Invitatul special este magicianul Lorenzo – Cristian. Este cel mai titrat magician român, fiind coleg în The Magic Circle – Londra cu cei mai faimoși iluzioniști, David Copperfield și Dynamo. „Magia copilăriei” este un show cu efecte idilice, personaje și recuzită spectaculoase, care le ofere micilor spectatori o cale spre o lume de poveste.
Agenda evenimentelor va fi completată cu oferte aniversare pregătite de brandurile tale preferate, de care te poți bucura întreg weekendul 16-18 noiembrie.
Evenimente
Spectacole și surprize captivante marchează aniversarea celor 10 ani de la inaugurarea Iulius Mall Suceava
