De 1 Iunie

Spectacole și cadouri oferite copiilor de Primăria Fălticeni

Primarul din Fălticeni a oferit cadouri copiilor prezenți la spectacol

Peste 1.000 de copii au fost prezenți luni după-amiază, pe 1 Iunie, la spectacolul-concurs „De 1 Iunie toată lumea dansează pe ponton”, care a avut loc în Amfiteatrul din Parcul “Nada Florilor”. Evenimentul a fost organizat de Primăria Fălticeni și atât copiii care au evoluat pe scenă, cât și cei din public au primit cadouri oferite de primarul municipiului, Cătălin Coman. În spectacol au evoluat formații de dans, soliști și trupe de muzică populară de la școlile și grădinițele din Fălticeni, dar și din localitățile învecinate cu acest municipiu.
„A fost o zi specială pentru copiii din Fălticeni și din întreaga lume. Iar noi ne-am străduit să facem o zi cât mai atractivă, cât mai frumoasă, pentru toate gusturile, pentru toate vârstele, pentru că avem copii de grădiniță, de școală gimnazială și chiar și mai mari”, a spus primarul din Fălticeni, Cătălin Coman.
Cătălin Coman a ținut să precizeze că pe tot parcursul zilei de luni în Fălticeni au fost organizate mai multe evenimente dedicate celor mici, de la „Șotroniada” (prima ediție a campionatului municipal de șotron), până la jocurile copilăriei, cei mici întrecându-se în jocuri precum „rațele și vânătorii”, coarda, elasticul, „țară, țară vrem ostași” sau „regele și regina”. De asemenea, la Casa Memorială Mihail Sadoveanu cei mici au avut parte de face-painting sau au avut posibilitatea să deseneze pe asfalt.
Prezent la spectacolul dedicat copiilor, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Alexandru Rădulescu a ținut să aprecieze implicarea Primăriei Fălticeni în organizarea acestui eveniment. „Este încă unul dintre momentele frumoase pe care primăria le-a oferit copiilor. Vreau să-i felicit pe organizatori, dar și pe cei care au evoluat în spectacol”, a spus Rădulescu.
Spectacolul de 1 Iunie dedicat copiilor din Fălticeni s-a încheiat cu o discotecă în aer liber pentru cei mici.

Spectacole și cadouri oferite copiilor de Primăria Fălticeni
Spectacole și cadouri oferite copiilor de Primăria Fălticeni
Spectacole și cadouri oferite copiilor de Primăria Fălticeni
Spectacole și cadouri oferite copiilor de Primăria Fălticeni
Spectacole și cadouri oferite copiilor de Primăria Fălticeni
Spectacole și cadouri oferite copiilor de Primăria Fălticeni
Primarul din Fălticeni a oferit cadouri copiilor prezenți la spectacol
Primarul din Fălticeni a oferit cadouri copiilor prezenți la spectacol

Recomandări

Senatorul Ioan Stan a criticat măsurile „rușinoase” luate de actualul Guvern și susține pachetul de măsuri de solidaritate propus de PSD

Investiție în viitorul copiilor – Proiectul „Centrul de activități cu tineretul Sfântul Ilie Tesviteanul”, prezentat la Suceava

”Dealurile Californiei”, spectacol cu o distribuție generoasă, energie unică și muzică live, pe scena TMMVS