Spectacol umanitar organizat de Laura Olteanu, la Suceava, pentru sinistrații din zonele afectate de inundații

Laura Olteanu
Laura Olteanu

Artista Laura Olteanu va organiza, cu ajutorul Consiliului Județean Suceava, vineri, 29 august 2025, în municipiul Suceava, un spectacol umanitar pentru sinistrații din zonele afectate de inundații.

„Maraton umanitar” se numește spectacolul la care Laura Olteanu invită și alți artiști din țară. „Împreună putem ajuta oamenii aflați acum în mare necaz. Fac un apel către toți colegii mei din țara, să mă contacteze la telefon: 0740 356 136, pentru a organiza spectacolul umanitar unde oamenii pot face donații și, astfel, putem să-i ajutăm pe sinistrații din județ. Deja m-au sunat artiști care și-au oferit disponibilitatea de a veni la Suceava și de a face o faptă bună”, a spus Laura Olteanu.

În timpul spectacolului se pot face și donații. Este momentul ca sucevenii și nu numai, artiști sau simpli spectatori, să-și arate generozitatea și să fie alături de sinistrații din zonele afectate de inundații: Broșteni, Ostra, Stulpicani.

Spectacol umanitar organizat de Laura Olteanu, la Suceava, pentru sinistrații din zonele afectate de inundații
Spectacol umanitar organizat de Laura Olteanu, la Suceava, pentru sinistrații din zonele afectate de inundații
Laura Olteanu
Laura Olteanu

Recomandări

USR Suceava aduce speranța la Broșteni, cu un sprijin concret pentru familia Murariu, grav afectată de inundațiile devastatoare

Reprezentanții USR Suceava au venit în sprijinul uneia dintre cele mai afectate familii din Broșteni de inundațiile de la finalul lunii iulie

Peste 50 de artiști urcă pe scenă la Iulius Mall Suceava pentru un concert caritabil: Direcția 5 și Nicolae Furdui Iancu, printre invitați

CJ Suceava a împărțit aproape 3,3 milioane de lei din ajutoarele primite din țară pentru patru localități afectate de inundații

Cei 15 milioane de euro alocați prin mecanismul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Șoldan anunță că județul Suceava poate accesa deja 15 milioane de euro pentru infrastructura afectată de inundații

Ciprian Anton, șeful IȘJ, va fi prezent la deschiderea anului școlar la Broșteni și în celelalte localități afectate de inundații