Câmpulung Moldovenesc

Spectacol umanitar organizat de elevii Colegiului Național “Dragoș Vodă”

Un grup de tineri inimoși și cu spirit de inițiativă din cadrul Colegiului Național “Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc și-au propus ca, prin talentul lor, să aducă bucurie în suflete unor familii sărace din localitate, iar în același timp să ajute școala.
“Moș Crăciun face minuni”, acesta este spectacolul umanitar pregătit în principal de elevii clasei a XI-a A, conduși de Răzvan Crăciunaș, cu sprijinul elevilor din alte clase, care au decis să se implice în proiect. Tinerii altruiști au pregătit pentru spectatori un spectacol complex, cu cântece, colinde, scenete, dansuri moderne, dar și dansuri tradiționale, specifice Crăciunului, la care i-au invitat în primul rând pe elevii celorlalte școli și licee din Câmpulung Moldovenesc, dar și din localitățile învecinate.
Prima reprezentație, la care sunt așteptați în principal elevii Grupului Școlar de Construcții, va avea loc mâine, la ora 11.00, în sala de festivități a Colegiului Național “Dragoș Vodă”, cu o capacitate de 300 de locuri.
Alte două reprezentații vor avea loc în zilele de luni și marți, ultima zi fiind dedicată în principal colegilor lor și cadrelor didactice, care le-au susținut inițiativa de la bun început.
Cu banii strânși din vânzarea biletelor, al căror preț este de numai 3 lei, elevii vor să ofere cadouri de Crăciun mai multor familii sărace, din comunitatea în care trăiesc, iar restul banilor vor să-i doneze liceului, pentru amenajarea și dotarea muzeului etnografic recent înființat în cadrul instituției de învățământ.

Recomandări

Elevi de la Liceul Filadelfia și de la colegiile „Hurmuzachi” și „Petru Rareș”, laureați cu Premiul I la Olimpiada Națională de Limba Germană Modernă

Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV

Elevi de la colegiile ”Hurmuzachi” și ”Ștefan cel Mare” merg la Olimpiada Națională de limba și literatura română