Spectacol total

Când vezi 23 de goluri în numai 3 meciuri într-un interval de vreo 30 de ore, zău că te poți declara mulțumit. Iar dacă din cele 23 mai și poți selecta vreo 3-4 pentru categoria „spectacol total”, fericirea nu-i departe. Cronologic, primul show a aparținut, desigur, Real-ului meu. Nu-i la îndemâna oricărei echipe să înscrie de 8 ori într-un meci, ba și în deplasare. S-ar putea presupune, de către cine nu a văzut meciul, că replica gazdelor, Deportivo La Cornuna, a fost nulă. Nu-i deloc așa, dovadă că Depor a și înscris de 2 ori, scorul final fiind de 2-8. Real-ul însă pare cuprins de o frenezie ofensivă, sau mai degrabă demență, toată lumea din teren având o singură preocupare: să înscrie goluri, cât mai multe. De aceea, apărarea este ca și inexistentă, în orice formulă ar încerca Ancelotti, cu sau fără Pepe, cu sau fără Varane, sau Marcelo, sau Coentrao. Cu sau fără oricare din ei, Real continuă să ia goluri prostești, de râsul lumii, cum au fost cele 4 luate de la Real Sociedad în etapa a 2-a. Dar și cele 2 de la Deportivo. Rămân însă în memorie bijuteriile reușite de Ronaldo cu capul ori de James Rodriguez, ambele candidate deja la golul anului. Cum tot în această categorie trebuie inclus și cel reușit de Di Maria. Din nefericire, pentru Manchester, că la Real nu mai încăpea de Kroos. A fost o bijuterie de execuție, un lob peste un portar rămas siderat de ceea ce-i fu dat să vadă. Dar nici măcar unul din aceste goluri nu poate concura cu șanse la golul anului, după execuția aia nebună, un soi de… voleu cu călcâiul (!) nu foarte puternic, dar atât de surprinzător, încât portarul efectiv a paralizat, privind mingea cum se scurge. Un plonjon ar fi rezolvat faza, dar pe cuvânt de onoare că nu merita să-l facă. Și nu l-a făcut. Astfel încât lui Ibrahimovici, marele artizan al golurilor din poziții și cu execuții imposibile îi mai rămân doar vreo două luni pentru a încerca o chestie și mai și.