Spectacol magic, cu efecte speciale de lumini și proiecții, creat de artiști de valoare, care au electrizat publicul sucevean. Soprana Felicia Filip și-a lansat și la Suceava albumul „Filipissima”, primul album pop-rock cântat de o soprană în România, dar nu oricum. Lansarea albumului s-a transformat într-un eveniment cultural de anvergură, care a avut loc duminică seara, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava.
Artista, care susține că „un cântăreț de operă cu vocea cultivată poate aborda cu succes un repertoriu care să se cheme până la urmă – pop cult”, nu a venit singură în spectacol, ci împreună cu oameni de suflet: Mike Godoroja, care este și producătorul artistic al spectacolului „Filipissima”, și trupa „Iris”.
Absenți în spectacolul de la Suceava, dar trecuți pe afiș, au fost artistul Răzvan Mazilu și interpretul Vlad Miriță.
Pop – cult
Spectacolul a debutat cu recitalul extraordinar al Feliciei Filip, acompaniată de „The Dream Band” (format din patru instrumentiști profesioniști), în aplauzele oamenilor care au ales să-și petreacă două ore în compania unor muzicieni de înaltă ținută, în schimbul unui bilet de 40 sau 50 de lei, în funcție de așezarea locurilor în sala de spectacol.
Artista Felicia Filip, cu o voce clară, puternică, sensibilă, a interpretat mai multe preluări „pop – cult”: „Show Must Go On”, „Sailing” sau „Nights in White Satin”.
Plină de dezinvoltură, îmbrăcată elegant (pe parcursul celor două ore de spectacol a schimbat mai multe ținute), „regina Traviatei”, cum a mai fost supranumită Felicia Filip, a cucerit publicul aflat în sala de spectacol, care a ovaționat-o și aplaudată la scenă deschisă.
Sailing și Dust in the wind
După colaborarea sopranei cu legendara trupă „Iris” (în acest fel soprana s-a făcut cunoscută și iubitorilor de muzică pop-rock, atrăgând la concertele ei și public mult mai tânăr), Felicia Filip a lansat albumul „Filipissima”, care cuprinde piese din repertoriul internațional, aparținând unor nume mari: Queen, Rod Stewart, Moody Blues, Kansas, Emerson, Lake & Palmer. Toate aceste piese au fost reorchestrate și au primit versuri și titluri în limba română: „Nights in White Satin” a devenit „Nopți în mătase albă”, „Sailing” este „Val de mare”, iar „Dust in the Wind” – „Nor dus de vânt”.
De vei pleca…
Albumul cuprinde și piese înregistrate alături de „Iris”, piese care au fost interpretate de Felicia Filip și Cristi Minculescu, liderul trupei rock, la finalul concertului de duminică seara: „De vei pleca” (publicul nu a mai rezistat pe scaune la apariția membrilor trupei Iris pe scena Casei de Cultură și a cântat împreună cu artiștii, aplaudând minute în șir): „De vei pleca, să iei cu tine/Doar nopțile în care noi am fost/Nemuritori/Uitarea vine…”, „Baby, Baby”, dar și piesa „Ultima toamnă”.
Chiar dacă acest spectacol grandios, care a lăsat frumosul să vorbească în versuri și muzică, ar fi meritat o atenție mai mare din partea sucevenilor, adică o sală neîncăpătoare, totuși, entuziasmul celor prezenți la spectacol, aplauzele și ovațiile adresate artiștilor i-au mulțumit și onorat deopotrivă pe aceștia. Ei au ieșit din scenă în aplauze, iar noi am rămas cu nostalgia unei seri magice.
Cine este Felicia Filip?
Felicia Filip a absolvit Academia de muzică din București, secția canto, și a fost angajată ca solistă la Opera Națională din București.
Cariera internațională și-a început-o imediat după Revoluție, în concerte pe scenele operelor din Viena, Hamburg, Dresda sau Frankfurt. Calitățile sale vocale i-au adus mai multe premii internaționale: în 1983, premiul I la Francisco Vinas la Barcelona, în 1985, premiul II la Moscova la Piotr I. Ceaikovski, în 1987, premiul Mozart și Premiul Japonez la Belvedere din Viena.
