Seara de miercuri a aparținut studenților de la Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava (USV), aceștia concentrându-și toate eforturile și energia pentru realizarea celui mai reușit spectacol din mediul universitar sucevean, un spectacol de tradiție menit să-i celebreze pe bobocii instituției.
Game of USV Thrones a fost tema Balului Bobocilor din acest an, iar lupta pentru tronul Universității s-a purtat cu grație, dar și îndârjire, între 11 perechi de boboci aleși pe sprânceană, jurații concursului având misiunea de a-i alege pe cei mai demni și merituoși urmași pentru tronul instituției.
Rând pe rând, cu forțe proaspete, bobocii și-au făcut intrarea în scenă în uralele colegilor lor din sală, aceștia susținându-și înflăcărați preferații, cu exces de zel, ce-i drept, pe alocuri, când din sală s-au auzit urlete și vuvuzele. Fiecare pereche a reprezentat o familie din îndrăgitul serial Game of Thrones.
După încheierea formalităților (prezentări, defilări, menționarea sponsorilor etc.), a fost timpul ca organizatorii să testeze spontaneitatea bobocilor, carisma și creativitatea acestora. După ce a extras câte un bilet, fiecare competitor a trebuit să răspundă unei întrebări sau provocări – să cânte 30 de secunde fără negativ, să facă o declarație de dragoste folosind trei cuvinte date, aparent fără nici o legătură între ele, să enumere trei lucruri pe care le-ar lua pe o insulă pustie, să povestească o întâmplare de la repetițiile pentru Balul Bobocilor.
Demersul artistic pregătit pentru ultimul bal al bobocilor din acest an a debutat cu un moment de BellyDance tribal, o fuziune de mister și senzualitate, neliniște și frumusețe, Bianca Coștiuc fiind cea care și-a descătușat energia pe ritmurile muzicii orientale cu tentă tribală.
Cu straie încinse la brâu de curele late de piele, cu cizme îmblănite, membri ai trupei Ordinul Solomonarilor, enigmatice personaje ale mitologiei românești, au mânuit cu destoinicie și îndemânare câteva arme medievale, demonstrație apreciată de întreg auditoriul.
Frumusețe dublată de talent și creativitate
Pastile de umor, momente de dans senzual sau mișcări antrenante, stand-up comedy, monolog, pian, balet și costumații deosebite, în ton cu fiecare moment pregătit, au fost ingredientele uneia dintre cele mai reușite secvențe ale spectacolului care a avut loc pe scena Casei de Cultură.
Proba de talent a adus în fața spectatorilor un maraton de momente artistice, mare parte dintre ele fără cusur, tinerii dovedind că într-adevăr dețin calitățile necesare pentru a cuceri tronul USV. O probă consistentă, cu numere trudite, prin care bobocii au demonstrat că frumusețea lor este dublată de talent, inteligență și creativitate.
S-au remarcat momente precum prestația plină de candoare a candidatei Anca Maranduc, care a executat un număr de balet, dansul contemporan al Marianei Bejinariu, exercițiul de improvizație denumit sugestiv „limbajul mâinilor” al Arabelei Băcănaru, momentul umoristic al lui Nicolae Vornicu, interpretarea Alexandrei Todosi, monologul spumos al bobocului Lucian Clipa, dansul pe ritmuri latino-americane al lui Vlad Palamariu, interpretarea la pian a Dianei Murariu.
Mai mult, cei mai expresivi dintre studenți și-au asumat diverse roluri în cadrul unor scenete de teatru, care au livrat porții sănătoase de bună dispoziție în sală. Prin talent actoricesc s-au evidențiat Cosmin Iurea, Vasile Apetrei,Vasile Gabriel Popovici, Gabriel Chițac.
Demersul artistic al bobocilor a fost urmat de un dans energic al fetelor de la Bucovina Dance Studio și de un scurt recital al tânărului Lucian Leșanu. Proba de seară a fost ultima testare pregătită pentru cei înscriși în cursa de Miss și Mister, eleganța și grația fiind coordonatele acestei ultime probe.
Balul Bobocilor din acest an a fost organizat de Asociația Studenților din Universitatea Suceava (ASUS) și Casa de Cultură a Studenților USV.
Satiră, romantism și temperaturi vitrege, cu trupa Taxi
Invitații speciali ai serii au fost membrii trupei Taxi.
În prima parte a recitalului, atmosfera din sală a fost destul de amorțită, iar spectatorii au reacționat cu greu la piesele pline de haz, pe alocuri și de sensibilitate, ale trupei. Însă combinația dulce amăruie de romantism și ironie, satiră și umor a cucerit ușor, ușor publicul universitar, astfel că studenții au reacționat tot mai bine, tot mai zgomotos și tot mai energic la prestația veteranilor de la Taxi.
„Cele 2 cuvinte”, „Subtitrarea la români”, „Gelozia”, „Stelele care cad”, „Te văd în toate femeile”, pe de o parte, și remarcile solistului Dan Teodorescu, de cealaltă parte, au alternat pe durata show-ului și au alcătuit o călătorie unde buna dispoziție și chicotelile au dominat.
La finalul spectacolului, uralele publicului s-au oprit cu greu, iar la insistențele prezentatorului formația a revenit pentru încă două piese, dintre care și un cover suculent după „You can leave your hat on”.
O trupă surprinzătoare pentru unii, de neînțeles pentru alții, însă cu siguranță spontană și sinceră pentru toți.
Miss și Mister Universitatea Suceava 2014 – Andreea Țăran și Vlad Palamariu
Câștigătorii competiției de Miss și Mister USV au fost anunțați de rectorul instituției, Valentin Popa, acesta felicitându-i pe cei implicați în organizarea balului, un spectacol cu adevărat academic, cum l-a numit acesta.
Cei mai frumoși și cuceritori boboci ai USV au fost desemnați Andreea Țăran și Vlad Palamariu, distinși cu titlurile de Miss și Mister USV 2014. Locul al II-lea a fost ocupat de Gabriel Lucian Clipa și Diana Andreea Murariu, iar locul al III-lea a fost adjudecat de Nicușor Vasile Apetrei și Violeta Mariana Bejinariu.
Totodată, în urma voturilor acumulate pe pagina de Facebook a Universității din Suceava, titlurile de Miss și Mister Facebook au mers către Andreea Diana Murariu și Vlad Palamariu. Distincțiile de Miss și Mister Farmona au fost obținute de Alexandra Todosi și Artiom Ceban.