Shopping City

Spectacol emoționant, de Mărțișor, prezentat de beneficiari ai Centrului de Recuperare Mitoc

Beneficiari ai Centrului de la Mitoc în spectacol

De Mărțișor, în prima zi din luna martie, a avut loc, la Galeria de arte vizuale din Shopping City Suceava, un spectacol emoționat de cântece și poezii, oferit de un grup de beneficiari ai Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică și Locuință Maxim Protejată Mitocu Dragomirnei. „Oameni speciali, într-o zi specială… de Mărțișor” reprezintă, așa cum ne-a spus șeful Complexului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Costâna – Mitoc ;i al Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică și Locuință Maxim Protejată Mitocu Dragomirnei, Marius Mihai Boghian, o acțiune pe care beneficiarii centrelor de recuperare, sub îndrumarea unei echipe multidisciplinare, o realizează cu ocazia unor zile speciale: 1 Martie, 8 Martie, Paște, Crăciun, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, etc.
Cadouri pentru beneficiarii centrului de recuperare
În deschiderea spectacolului, elevii clasei a III-a A, de la Școala Generală Nr. 8 Suceava, sub îndrumarea învățătoarei Alina Nădejde, au prezentat un scurt program artistic, cu cântece de primăvară și cântece dedicate mamei. Alina Nădejde ne-a spus că a aflat din presă că, de Mărțișor, pe 1 Martie, va avea loc spectacolul „Oameni speciali, într-o zi specială… de Mărțișor”, “și am dorit să participăm și noi cu un mic program de cântece, să le facem o bucurie semenilor noștri care sunt internați la Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică și Locuință Maxim Protejată Mitocu Dragomirnei”.
Părinții elevilor clasei a III-a A au fost foarte receptivi la inițiativa învățătoarei Alina Nădejde, astfel că au adunat bani și au cumpărat fructe și dulciuri pentru fiecare dintre beneficiarii Centrului de la Mitocu Dragomirnei.
„O creștere a stimei de sine”
Pe lângă evoluția beneficiarilor de la Mitocu Dragomirnei, invitați speciali în spectacol și colaboratori vechi ai centrului de la Mitoc, au fost membrii formației Dinamic Grup – Suceava (Ghiță Sericiuc, Codruț Holca).
Asistenta medicală primară Laura Bocăneț, de la Centrul de la Mitocu Dragomirnei, ne-a spus că pentru beneficiarii centrului prezența într-un spectacol sau la orice altă acțiune care se desfășoară în afara centrului este „o creștere a stimei de sine. Ei se bucură că sunt ascultați, aplaudați, că sunt considerați egali cu toți oamenii. Noi ne bucurăm că munca noastră dă roade și că la fiecare spectacol mai apare un nou talent, un personaj care ne surprinde cu talentul său”.
Organizatori
Parteneri în organizarea evenimentului de Mărțișor au fost Consiliul Județean Suceava, Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Complexul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Costâna – Mitoc, Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică și Locuința Maxim Protejată Mitocu Dragomirnei, șef de complex ing. ec. Marius Mihai Boghian; echipa multidisciplinară: Laura Bocăneț, Corina Sveduneac, Adriana Radeș, Radu Botezatu.

Laura Bocăneț, Asistenta medicală primară, Centrul Mitoc

Public
Public
Public
Public
Public
Public
Public
Public
Public
Public
Formația Dinamic Grup Suceava
Formația Dinamic Grup Suceava
Elevii clasei a III-a A Școala Nr 8 Suceava

Alina Nădejde, învățătoare, Școala Generală Nr. 8 Suceava

Marius Mihai Boghian, șeful Complexului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Costâna Mitoc
Marius Mihai Boghian, șeful Complexului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Costâna Mitoc
Beneficiari ai Centrului de la Mitoc în spectacol
Beneficiari ai Centrului de la Mitoc în spectacol

Recomandări

O nouă amânare pentru darea în funcțiune a Centrului de Recuperare „Floare de colț” de la Sasca Mică, solicitată Consiliului Județean de către Direcția de Asistență Socială

În locul Centrului de Recuperare de la Costâna se înființează Centrul pentru adulți cu dizabilități Costâna – Cacica și dispar din schemă 26 de posturi

Mai mulți copii adoptați, dar și bătrâni de la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică de la Sasca Mică au marcat, împreună, Ziua Adopției