Timp de patru zile, municipiul Rădăuți a devenit epicentrul manifestărilor ecvestre din România, găzduind un concurs național de sărituri peste obstacole, fascinant și mereu fermecător, precum și alte activități hipice cu mare priză la public.
Deschiderea oficială a competițiilor, care a avut loc ieri dimineață, le-a adus spectatorilor mai multe surprize. Pe de o parte, zona competițională a fost complet schimbată, fiind aduse elemente noi, atractive, care îmbină utilul cu plăcutul, promovarea sponsorilor care au făcut posibil evenimentul fiind făcută inteligent.
Pe lângă cursa cu sărituri peste obstacole, care este esența concursului, organizatorii – Clubul Sportiv Ecvestru Rădăuți și Regia Națională a Pădurilor, în calitate de partener, au venit cu momente speciale, precum o prezentare de cai de rasă semigrei, frumoșii și puternicii ardenezi, dar și un show ecvestru cu atelaje trase de 2 și 4 cai, la care invitat de onoare a fost campionul mondial la atelaje 2015, Eduard Barta.
Accesul publicului este liber, în toate zilele de concurs, în care spectatorii au de admirat nu doar frumusețea cailor înscriși în competiție – aproximativ 100, din toată țara, ci și eleganța și aptitudinile celor care îi călăresc.
„Este un spectacol minunat, la care îi așteptăm să participe pe toți cei interesați. Clubul Sportiv Ecvestru Rădăuți a intrat în parteneriat cu DCAC București – Secția de creștere a calului de rasă, pentru a organiza acest eveniment important, o etapă națională de sărituri peste obstacole. Competițiile sunt organizate timp de 4 zile, care includ Cupa Bucovinei și Cupa Municipiului Rădăuți. Asta deoarece la Rădăuți este nucleul cel mai important de proprietari de cai de rasă din județul Suceava, ba chiar din Moldova”, a declarat organizatorul evenimentului, Octavian Ilișoi, director de concurs și președintele Clubului Sportiv Ecvestru Rădăuți.
Realizarea acestui concurs hipic, în premieră, de investitori privați, printr-un parteneriat cu Regia Națională a Pădurilor, a fost salutată de directorul Hergheliei Rădăuți, Gheorghe Olarian, care a apreciat buna organizare și dorința organizatorilor de a face evenimentul cât mai atractiv publicului. El a spus că își dorește ca anul viitor, când se împlinesc 225 de ani de la înființarea Hergheliei Rădăuți, evenimentele hipice să fie completate și cu un concurs de anduranță, care să pună în valoare rasa Shagya arab, pepiniera de la Rădăuți fiind una dintre cele mai valoroase la nivel mondial.
Curse cu obstacole, dar și premii atractive
În prima zi, competiția hipică a debutat cu probele de sărituri peste obstacole de 90 de cm, pentru amatori, cai debutanți și sportivi debutanți, dar, pe măsură ce competiția devine mai strânsă, înălțimea obstacolelor tot urcă.
„Mai avem trei categorii importante – Elite Tour, Silver Tour și Gold Tour, care înseamnă sărituri peste obstacole la 1,10 m, 1,20 m și 1,30 m, în vreme ce pentru baraj, nivelul poate crește. Finalele competiționale vor avea loc duminică, când se vor desfășura cele mai grele, dar și mai spectaculoase probe”, a adăugat Octavian Ilișoi.
Marele premiu este de 1.000 de euro pentru câștigătorul locului I la Gold Tour, la Cupa Municipiului Rădăuți, în vreme ce pentru Cupa Bucovinei este de 500 de euro.
Amenajarea spațiului competițional cu elemente noi, organizarea concursului, care nu este deloc ușoară la un eveniment de o asemenea amploare, cu participanți din numeroase județe, cu exemplare extrem de valoroase, precum și oferirea de premii atractive, au fost posibile nu doar datorită entuziasmului proprietarilor de cai din zonă, care au înființat acest club ecvestru și s-au zbătut să facă acest eveniment, ci și datorită sponsorilor, firme locale care au înțeles că investind în imaginea municipiului au și ele de câștigat. Așa se face că, pe lângă caii de rasă din concurs, spectatorii au putut admira și caii putere ai unor mașini, obstacolele au căpătat forma unor pantofi, ai celor de la Marelbo, și alte asemenea metode de promovare care au adus un plus de farmec competiției.
Campionii atelajelor și semigreii din Bucovina
Unul dintre momentele foarte apreciate de public a fost cel de prezentare a unor impresionanți cai de rasă deținuți de proprietari din județ.
Astfel, la deschidere au fost invitate să defileze în fața publicului trei atelaje trase de semigrei de Bucovina, cu proprietari de la Putna, Sihăstria Putnei, precum și un atelaj de lipițani de la Pensiunea Casa Bucovina, de la Gura Humorului, care a făcut echipă bună cu Eduard și Robert Barta, doi multipli campioni ai competițiilor de atelaje trase de cai, care au venit cu patru cai minunați, cu o călcătură deosebită.
Aceștia au făcut un spectacol impresionant, rotindu-se în cerc, precum un șarpe care vrea să își înghită coada, manevrând atelajele cu mare pricepere, așa cum fac și la cursele cu obstacole la care participă, spre deliciul publicului, care i-a răsplătit cu aplauze furtunoase.
Frumoasele evenimente de la Herghelia Rădăuți continuă până duminică inclusiv, fiind o bună oportunitate de petrecere a timpului liber.
Eveniment de excepție
Spectacol ecvestru: cai de rasă, sărituri la obstacole și atelaje trase de cai, la Rădăuți
