Sport rural

Spectacol de fotbal și muzică la Soloneț



Terenul de sport din satul Soloneț, comuna Todirești, a găzduit zilele trecute cea de-a treia ediție a Cupei Intercomunale la fotbal. La finalul întrecerii, câștig de cauză au avut gazdele de la Soloneț, urmate în ierarhie de echipele din Todirești, Costâna și de o reprezentativă alcătuită din fotbaliști din municipiul Suceava. În partea a doua a manifestării, asistența prezentă la stadion a avut ocazia să asiste la un interesant meci de old boys, în care fostele glorii sucevene Radu Cașuba, Mihai Guriță, Victor Gălușcă, Ovidiu Ciobanu, Constantin Bosânceanu, Nae Grosu sau Pepe Armeanca au întâlnit o selecționată locală.
Copiii de la Școala cu clasele I-VIII din Soloneț au completat tabloul manifestării cu un spectacol de dansuri populare sub directa îndrumare a instructorului coregraf Gelu Constantinescu, spectacolul fiind încheiat cu un recital susținut de formația Ecou.
La final, organizatorii acțiunii de la Soloneț, Costel Grosu și Costel Picler, au oferit diplome și premii participanților în cadrul unei mese festive.