Elevii claselor a XI-a de la Colegiul Național “Ștefan cel Mare” Suceava organizează miercuri, 21 decembrie 2016, începând cu ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava, cea de a X-a ediție a spectacolului de caritate intitulat „Nu deranjați!”.
Evenimentul are ca scop strângerea de fonduri pentru sprijinirea unor elevi ai liceului care au nevoie de ajutor.
„Continuând tradiția și animați de dorința de a dărui, elevii Colegiului Național «Ștefan cel Mare» Suceava și-au unit forțele și creativitatea pentru a oferi și în acest an publicului o frumoasă poveste de iarnă, în care sunt îmbinate armonios muzica, teatrul și dansul”, transmite comitetul de organizare.
Cu ocazia acestui eveniment, va fi organizată și o tombolă aniversară prin care sunt oferite participanților mai multe surprize, marele premiu constând într-un bilet la Festivalul de Muzică “Electric Castle”.
Biletele pot fi achiziționate și la intrarea în sala de spectacol.
Spectacol de caritate al Colegiului „Ștefan cel Mare”, miercuri, la Casa de Cultură
