Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava se pregătește pentru două spectacole foarte importante, în luna august. Prima participare a artiștilor suceveni va fi în perioada 10-12 august, la Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”, eveniment care se înscrie ca unul din cele mai de seamă ale acestei veri, ce își propune să reînvie atmosfera medievală, animând viața cetății de odinioară, și pe 24 august, de Ziua Independenței Ucrainei, la Cernăuți. Acest spectacol, realizat în colaborare cu Ansamblul Academic „Bucovina”, în cadrul Proiectului „Festivalul Cântecului și Dansului Tradițional Bucovinean” din Programul PHARE CBC 2004, promovat prin Programul de vecinătate Româno – Ucrainean, derulat de Consiliul Județean Suceava, este rezultatul unui program de pregătire al artiștilor desfășurat atât la Suceava, cât și la Cernăuți. Între Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava și Ansamblul „Bucovina” din Cernăuți s-a semnat un protocol cultural de colaborare. Derularea programului presupune costuri în valoare de 48.410 de euro, din care se vor acoperi cheltuielile cu deplasarea artiștilor (cazare, masă, diurnă), cât și achiziționarea de costume populare specifice fiecărei minorități. Artiștii Ansamblului „Ciprian Porumbescu” au pregătit, în luna mai, o suită de dansuri aparținând minorităților din Bucovina (ucraineni, polonezi, evrei, huțuli), sub bagheta coregrafului ucrainean Ivan Hasisiovîi Evghenievici, de la Ansamblul Academic „Bucovina” din Cernăuți. Tot în luna mai, coregraful sucevean al Ansamblului „Ciprian Porumbescu”, Costinel Leonte, a pregătit o suită de dansuri bucovinene cu opt perechi de dansatori din Ansamblul „Bucovina” din Cernăuți. De Ziua Independenței Ucrainei, la Cernăuți va avea loc un spectacol extraordinar în care vor fi prezentate suitele de dansuri pregătite de cele două ansambluri profesioniste. După acest spectacol, artiștii vor pleca în turneu cu spectacole prin localitățile în care conviețuiesc minorități. Artiștii suceveni mai au pe agenda de lucru a lunii august spectacole folclorice programate în județele Botoșani, pe 15 august, Iași, 19 august, și Neamț – 26 august.





