Anchetă la final

Specialiștii în sănătate publică nu au putut stabili cauza toxiinfecției alimentare de la pensiunea din Sadova

Specialiștii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava nu au putut stabili în urma anchetei epidemiologice cauza toxiinfecției alimentare de la pensiunea Vranis din Sadova. Conducerea instituției a anunțat ieri că testele de laborator au fost finalizate, însă nu s-a putut depista agentul patogen care a provocat îmbolnăvirile în cazul celor zece cetățeni străini participanți la Festivalul internațional de folclor „Întâlniri Bucovinene”, desfășurat la finele săptămânii trecute în Câmpulung Moldovenesc.
Responsabili din cadrul DSP Suceava au explicat ieri că suspiciunea de Salmonella a fost ridicată în timpul analizării unei probe biologice recoltate de la o pacientă, însă prezența acestui microb nu a fost confirmată la finalul investigațiilor de laborator. Pe de altă parte, reprezentanții instituției au arătat că testele efectuate pe probele recoltate din mâncarea servită turiștilor sâmbătă dimineață la micul dejun au ieșit corespunzătoare, la fel și analizele efectuate pe probele biologice recoltate de la cele patru angajate ale pensiunii care au pregătit hrana. Mai mult, investigațiile de laborator au arătat că în bucătăria pensiunii era curățenie, fiind respectate normele de igienă sanitară, iar din documentația pusă la dispoziție de proprietarii pensiunii a reieșit că produsele alimentare au fost achiziționate din surse sigure.
În aceste condiții, ancheta epidemiologică derulată de Direcția de Sănătate Publică nu a putut stabili ce anume a provocat îmbolnăvirile în cazul celor zece turiști străini. „În circa jumătate din cazurile de toxiinfecție alimentare nu se poate stabili etiologia îmbolnăvirilor, deși diagnosticul de toxiinfecție alimentară se stabilește clinic și epidemiologic”, au declarat ieri responsabili din cadrul DSP Suceava.
Sâmbăta trecută, zece participanți la Festivalul internațional de folclor „Întâlniri Bucovinene” din Câmpulung Moldovenesc au ajuns la spitalul din localitate cu grețuri, vărsături, dureri abdominale, diaree și febră. Turiștii, cinci din Polonia și cinci din Ucraina, au fost internați cu forme ușoare și medii de boală până duminică, când medicii le-au permis să plece către țările din care provin, starea lor de sănătate fiind bună.

Recomandări

Alimentele, apa și analizele personalului de la cele trei restaurante unde au mâncat elevii francezi care au făcut toxiinfecție sunt în regulă

Directorul DSP Suceava, Daniela Odeh, a confirmat că nu au fost identificate probleme și că, de asemenea, au fost în regulă și rezultatele analizelor la coproculturi