Specialiștii Direcției Județene de Drumuri din cadrul Consiliului Județean Suceava infirmă acuzațiile liderului PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, care a sesizat faptul că prețurile la care vor fi modernizate șapte drumuri prin Programul Național de Dezvoltare a Infrastructurii sunt cu mult peste cele reale. Într-un comunicat al Direcției de Drumuri din cadrul CJ Suceava se arată că, inițial, indicatorii tehnico-economici au fost stabiliți în urma întocmirii studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice realizate în perioada 2007 – 2008.
„O parte din aceste documentații au fost întocmite de firme aparținând unor consilieri PSD, cum ar fi DJ 174 Panaci – Glodu, DJ 177 B Câmpulung Moldovenesc – Stulpicani, DJ 208 A Suceava – Dolhasca. Indicatorii tehnico-economici sunt compuși din valoarea totală a obiectivului și valoarea de construcții – montaj. Spre exemplificare, pentru drumul județean 174, km 22+000 – 26+000 Panaci – Glodu. Indicatorii inițiali au fost: valoarea totală a fost de 7.488.000 de lei, din care construcții plus montaj 6.663.000 de lei, fără TVA, rezultând 1.665.750 de lei/km. Diferența dintre valoarea totală și valoarea de construcții-montaj include sumele calculate de proiectant aferente proiectării, suma destinată verificatorilor de proiect și diriginților de șantier, sume pentru taxe, avize și acorduri. Valoarea calculată de proiectant pentru construcții și montaj include suma destinată execuției lucrărilor de bază, drumuri, și suma pentru organizarea de șantier. Această valoare este ulterior supusă licitației publice, în vederea atribuirii contractului de execuție”, se arată în comunicatul de presă.
Prin PNDI ar urma să se modernizeze șapte drumuri județene
În același document se mai precizează că în ultima ședință de Consiliu Județean s-a supus aprobării plenului o valoare totală de 9.076.000 de lei, din care construcții montaj 5.974.000 de lei fără TVA, prețul pe kilometru fiind de 1.493.500 de lei. „Comparând sumele se observă că valoarea totală a investiției a crescut datorită costurilor aferente creditului care urmează a fi angajat de Guvern, iar valoarea de construcții-montaj, care va sta la baza procedurii de licitație, s-a diminuat”, se mai precizează în comunicatul de presă.
Potrivit specialiștilor din cadrul Direcției Județene de Drumuri, avându-se în vedere standardele de cost, un kilometru de drum județean are valoarea de 1.397.894 de lei, fără TVA. În comunicatul de presă se mai precizează că diferența până la valoarea estimată de proiectant o reprezintă valoarea aferentă lucrărilor de artă, poduri, podețe, ziduri de sprijin și apărări de maluri. „Costul aferent creditului, în cuantum maxim de 35% din valoarea totală a investiției, reprezintă dobânda pe zece ani, deci 3,5% pe an, comparat cu dobânda de 6% pe an, care se plătește pentru creditul programului «Utilități și mediu»”, se mai spune în comunicat.
Prin Programul Național de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), în județul Suceava ar urma să se realizeze lucrări de modernizare a drumurilor județene Grădinița – Coșna, Panaci – Glodu, Panaci – Bilbor, Frasin – Ostra, Câmpulung Moldovenesc – Stulpicani, Suceava – Dolhasca și Mitocu Dragomirnei – Mănăstirea Dragomirna.