Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, organizează cea de-a doua ediție a competiției sportive „Spartachiada profesorilor”, manifestare ce se adresează personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic din învățământul preuniversitar sucevean.
În prezent, cei înscriși în spartachiadă participă la competițiile la nivel de filială, la ramurile de sport cuprinse în acest proiect.
În data de 24 mai, la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava a avut loc competiția de tenis de masă, activitate coordonată de prof. Adrian Cojocaru, în cadrul căreia au participat angajați din școlile din municipiul Suceava și împrejurimi.
În clasamentul fetelor, pe prima poziție s-a clasat Gabriela Druță, de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Angela Cristina Răican, de la Școala Gimnazială Salcea, și-a adjudecat ce-a de-a doua poziție, și Luminița Cazan, de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, s-a clasat pe locul 3.
În clasamentul băieților, pe prima poziție figurează Adrian Cojocaru, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, pe 2 s-a clasat Valentin Ianoș, de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, iar pe 3 s-a clasat Cezar Moscaliuc, de la Centrul Sportiv Școlar Nr. 3 Suceava.
În data de 7 iunie se vor desfășura competițiile de fotbal (stadion Ramiro, prof. coordonator Marius Munteanu) și șah (Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava, prof. Viorica Murărașu), etapa pe filiale.
Pe 14 iunie se va desfășura competiția de tenis pe câmp, în Sala Unirea, prof. coordonator Mihai Pop.