După ce a umilit Ucraina în prima partidă a grupei, Spania a fost la 18 minute de o rușine suferită în fața Tunisiei, însă Raul și Fernando Torres au salvat, in extremis, onoarea ibericilor, marcând trei goluri care i-au adus liniștea selecționerului Luis Aragones. Tunisia nu s-a mulțumit cu statutul de victimă sigură și, cu Roger Lemerre la timonă, „vulturii” au început curajos partida. Prima mare ocazie a aparținut însă spaniolilor, în minutul 6, când șutul lui David Villa a lovit plasa laterală. Bomba a căzut în minutul 8: Jaziri a pătruns în careu pe dreapta, i-a pasat în centru lui Mnari al cărui șut a fost respins în primă instanță de Casillas. Mingea a revenit la Mnari, care nu a mai ratat deschiderea scorului. Totul părea a fi un simplu foc de paie și lumea se gândea că taurii vor transforma meciul de la Stuttgart într-o corridă cu „vulturii” lui Lemerre. Așteptările au fost confirmate numai pe jumătate căci, deși insistent, tăvălugul spaniol a fost ineficient. Spania a apelat la orice mijloace pentru a obține egalarea: în minutul 26, Fernando Torres a cerșit un penalti inexistent, însă arbitrul Carlos Simon nu s-a lăsat înduplecat. Presiunea Spaniei a crescut odată cu trecerea timpului, dar veteranul din poarta Tunisiei, Boumnijel, a fost îngerul păzitor al formației africane. Atunci când „aripile” i-au fost frânte, în minutul 45, Ayari a apărut ca din pământ și a respins de pe linia porții lovitura de cap a lui Xabi Alonso, astfel că Tunisia a intrat la pauză cu avantajul luat în minutul 8. După ce ibericii s-au dovedit neputincioși în fața porții, imediat după pauză Luis Aragones i-a trimis în teren pe Fabregas și Raul. Ostilitățile au continuat după același scenariu, cu spaniolii sufocând din ce în ce mai tare o echipă a Tunisiei care s-a retras prematur, în dorința de a păstra rezultatul. De altfel, africanii nu au mai expediat niciun șut pe spațiul porții în repriza a doua. Minutele treceau și singura întrebare era cât va mai rezista Tunisia fără să primească gol. Nu mult, căci rezervele de lux ale ibericilor au ieșit la rampă. Raul nu i-a înșelat așteptările lui Aragones și a marcat în minutul 72, când a profitat de un balon respins nefericit de Boumnijel, în urma unui șut plasat al lui Fabregas. După doar cinci minute, același Fabregas l-a angajat în adâncime pe Fernando Torres care l-a executat cu sânge rece pe naivul Bomnijel aducând Spania în avantaj. Tunisienii au avut o tresărire de orgoliu în minutul 86, dar Namouchi a ratat preluarea în careul lui Casillas. În prelungirile partidei, Yahia a comis un fault inutil în suprafața de pedeapsă asupra lui Torres, arbitrul a acordat penalti iar atacantul de la Atletico Madrid a transformat în stânga lui Boumnijel și a preluat conducerea în clasamentul golgeterilor competiției. Istoria partidei a fost scrisă de schimbările lui Aragones și de erorile lui Boumnijel, care după pauză a trecut din tabăra îngerilor în cea a demonilor. Spania a obținut cea de-a 24 victorie consecutivă în era Aragones și, totodată, biletele pentru optimile de finală ale competiției. Tunisia încă mai speră la calificare, dar pentru a o obține este obligată să învingă Ucraina lui Șevcenko în ultima etapă a grupei H, care mai programează partida Arabia Saudită – Spania, ambele jocuri urmând să se dispute vineri.
– Ucraina a obținut prima victorie la un Campionat Mondial
Reprezentativa Ucrainei a câștigat la pas, cu scorul de 4-0, meciul susținut, luni, împotriva Arabiei Saudite, în grupa H de la Cupa Mondială, făcând uitată impresia proastă lăsată în prima partidă, cu Spania. Jucătorii antrenați de Oleg Blohin au intrat pe teren deciși să demonstreze că adevărata lor față nu este cea din jocul cu Spania, în care au fost umiliți cu 4-0, și au deschis scorul după numai 4 minute de joc. Kalinicenko a executat un corner, Andrei Rusol a scăpat din marcajul lui Noor și a înscris, cu genunchiul, din careul de șase metri. În minutul 13, Ucraina a trecut pe lângă 2-0, când lovitura de cap lui Andrei Șevcenko a fost respinsă de pe linia porții de fundașul saudit Fallatah, iar mingea revenită în teren a fost trimisă mult peste poartă de Rebrov. Autorul unicului gol de până atunci, Rusol, a fost la un pas de a anula propria sa reușită, în minutul 24, când a dorit să degajeze o minge trimisă în careu de sauditul Dokhy însă a lovit-o greșit, aceasta poposind în plasa laterală a porții lui Șovkovski. Luftul lui Rusol a fost și cea mai periculoasă acțiune la poarta ucrainenilor în prima repriză, replica saudiților fiind una cel puțin timidă. Scorul pauzei, 2-0, a fost stabilit în minutul 36, de Serghei Rebrov, care l-a văzut ieșit pe portarul Zaid și a înscris cu un șut de la 30 de metri lateral dreapta, la colțul lung, după o pasă a lui Timoșciuk. Imediat după pauză, la aproximativ 40 de secunde de la reluarea jocului, vedeta reprezentativei Ucrainei, Andrei Șevcenko, a înscris primul său gol la Cupa Mondială. Același Kalinicenko a executat o lovitură liberă de pe partea stângă, mingea a ajuns la marginea careului de șase metri, unde fostul star de la AC Milan, transferat în această vară la Chelsea, l-a depășit în săritură pe Al-Montashari și a înscris cu capul, în stânga lui Zaid. Arabia Saudită a avut ocazia să marcheze un prim gol în acest meci în minutul 62. Mouath a reușit să-l depășească pe Șovkovski însă și-a prelungit prea mult balonul, dându-i portarului ucrainean ocazia să revină și să respingă. Mingea a revenit la același Mouath, care a pasat în fața porții, însă acolo nu se afla niciun coechipier care să reia mingea în plasă.După minutul 60, ucrainenii au făcut un pas înapoi, însă au continuat să rămână periculoși pe contraatac, Kalinicenko trimițând mingea în bară, în minutul 64, iar Șevcenko, scăpat din marcaj, fiind blocat în ultimul moment de Zaid, în minutul 70. Ucraina a înscris pentru a patra oară în minutul 84, prin Kalinicenko, ajungând la zero la golaveraj. Șevcenko a scăpat pe contraatac pe partea stângă și, după o cursă de 40 de metri, a pasat în dreapta la Kalinicenko, acesta înscriind, cu latul, din interiorul careului și încununând cu gol evoluția bună de până atunci. Ucraina a obținut, meritat, prima victorie la primul său turneu final de Cupă Mondială, la capătul unui meci în care nu a lăsat niciun moment impresia că ar fi forțat prea mult și în care adversara sa nu a expediat niciun șut pe spațiul porții. După două etape, clasamentul grupei H este următorul: 1. Spania – 6 puncte, 2. Ucraina – 4 p, 3. Tunisia – 1 p(golaveraj 3-5), 4. Arabia Saudită – 1 p (golaveraj 2-6).



