Detalii inedite în cazul dosarului lui Victor Jucan, profesorul de biologie care a încercat să aranjeze examenul de bacalaureat al unei absolvente de liceu dintr-un alt an. Totul a început în luna august, când tânăra a hotărât să se înscrie din nou la examenul de bacalaureat, pe care l-a susținut pentru prima oară în anul 2012, însă la acel moment nu a promovat proba la matematică. Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, tânăra avea nevoie de diploma de bacalaureat, deoarece în anul 2016 a terminat cursurile unei școli postliceale, iar pentru a primi diploma de absolvire avea nevoie de diplomă de bacalaureat.
Prin intermediul unei prietene comune, fata l-a contactat pe Victor Jucan și l-a întrebat dacă poate să o ajute. Profesorul a fost de acord, numai că i-a transmis „că este destul de scump”, respectiv o va costa 600 euro.
Imediat după negocieri, a doua zi, profesorul a sunat-o pe tânără și a întrebat-o când îi aduce suma convenită.
„Denunțătoarea a fost nevoită să împrumute 300 euro, sumă pe care i-a înmânat-o, în numerar, în aceeași zi, lui Jucan Victor. După aproximativ o oră – o oră și jumătate, Jucan Victor a depus în contul personal suma de 1.320 de lei, reprezentând contravaloarea sumei de 300 de euro, la un curs valutar de 4,4 lei pentru un euro. În cursul aceleiași zile, Jucan Victor i-a spus denunțătoarei că trebuie să-i dea și restul de bani, încă 300 de euro până la data de 17 sau 18 august. Astfel, la data de 16.08.2016, Jucan Victor a contactat-o telefonic pe fată, cerându-i diferența de bani, astfel că denunțătoarea l-a întrebat dacă nu poate să-i vireze banii într-un cont. Inculpatul a fost de acord și i-a trimis prin mesaj scris datele contului său bancar. În consecință, la rugămintea denunțătoarei, prietenul acesteia, aflat în Iași, a virat suma de 300 euro în contul indicat de Jucan Victor”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
„x+y+z”, semnul distinctiv din pagina a treia, partea de sus
Cu o zi înainte de proba la matematică, pe 23 august, profesorul Jucan și concurenta s-au reîntâlnit. Cu acest prilej, Victor Jucan i-a dat explicații despre ce trebuie să facă pentru a primi notă de trecere. Mai exact, profesorul a lăsat de înțeles că are prieteni în comisia de examinare, iar teza fetei va avea un alt regim de corectare.
„Inculpatul Jucan Victor i-a dat instrucțiuni cu privire la modul de redactare a tezei: să scrie cu stiloul, să scrie mult, chiar dacă nu este corect, iar pe a treia pagină a tezei, în partea de sus, să scrie „varianta x+y+z”, acesta urmând a fi semn distinctiv. La data de 24.08.2016, denunțătoarea a susținut proba de matematică din cadrul examenului de bacalaureat, cu ocazia întocmirii tezei, conformându-se indicațiilor date de inculpat”, se menționează în comunicatul transmis de procurori.
Surpriza a venit cinci zile mai târziu, când s-au afișat rezultatele examenului de bacalaureat, ocazie cu care tânăra a constatat că nu a promovat bacalaureatul.
Supărată, fata i-a cerut explicații lui Victor Jucan, solicitând în același timp și restituirea sumei de 600 de euro. Pentru că profesorul a refuzat-o, fata s-a dus și a reclamat totul, iar de aici și până la reținerea lui Victor Jucan pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență nu a mai fost decât un singur pas.
Ulterior, judecătorii au decis să-l plaseze în arest la domiciliu, măsură care este valabilă și în prezent.
Cauza a fost instrumentată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu polițiștii din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava.
Procurorii au mai ținut să precizeze că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Fără reținere
Șpagă trimisă prin cont bancar profesorului care a încercat să aranjeze un examen la bacalaureat
