Ministrul Dan Șova a declarat, joi, că, în cazul în care proiectul Roșia Montană nu va fi adoptat, Gold Corporation poate emite pretenții la despăgubiri de 2 miliarde de dolari, care înseamnă 550 milioane dolari cheltuieli pe investiții realizate și 1,5 miliarde profitul estimat.
„Eu nu vreau să dau idei sau argumente investitorilor străini, dar, evident, dacă nu le vom da posibilitatea să realizeze investiția, ne vor acționa în instanțele internaționale, fie la Washington, fie Viena, fie Olanda, de încălcarea convenției de promovare și protecție reciprocă a investițiilor și vom vedea ce se va întâmpla, nu vom avea o poziție ușoară. Nu pot emite orice fel de pretenții, dar pretențiile se bazează pe cheltuielile de investiții deja realizate și pe profitul estimat, potrivit unui bussinesplan atestat”, a explicat Dan Șova, într-o conferință de presă.
Întrebat de unde rezultă că investitorul de la Roșia Montană poate cere despăgubiri de 2 miliarde de dolari, Șova a spus că este vorba despre 550 de milioane de dolari pe care acesta i-a investit până în prezent, la care se adaugă 1,5 miliarde de dolari profitul estimat pe baza extragerii a 241 tone de aur.
„Într-un arbitraj, se cere investiția realizată și profitul estimat”, a adăugat Dan Șova.
Șova a mai spus că, și în cazul în care nu se va realiza proiectul Roșia Montană, Gold Corporation are o licență valabilă până în 2019 și poate sta la Roșia Montană până atunci, fără să-i poată da nimeni afară.
„Dacă se respinge proiectul Roșia Montană, e posibil ca investitorul Gold Corporation să ne dea în judecată pentru naționalizarea investiției, dacă nu ne dă în judecată, e posibil să rămână pe loc până în 2019”, a mai spus Șova.
Întrebat dacă este corect ca premierul să se antepronunțe în legătură cu despăgubirile pe care investitorul străin le-ar putea cere, deși acesta încă nu a acționat în judecată statul, Șova a răspuns: „Este foarte normal, pentru că, dacă nu spunem, o să ne trezim peste 2, 3, 4 ani că vor fi unii care să spună că nu au știut. Noi ne-am făcut datoria și i-am informat”.
Premierul Victor Ponta a declarat marți că suma eventualelor despăgubiri este invocată în mai multe adrese oficiale de către compania canadiană, „cuprinzând cheltuielile făcute până acum și eventualele pierderi comerciale”.
„Nu pot și nu am de gând să fiu avocatul cuiva care dă în judecată statul român, spun doar că acest lucru probabil că se va întâmpla. (…) Sunt evaluări făcute (asupra eventualelor despăgubiri, n.r.), sunt evaluări făcute de până la două miliarde de dolari calculate de către companie, însă nu vreau să vorbesc eu în numele celor care eventual vor acționa în judecată statul român, eu aș vrea să nu plătim nimic”, a mai spus Ponta.
The Globe and Mail a scris miercuri că Gabriel Resources va cere despăgubiri de până la 4 miliarde de dolari americani dacă Parlamentul va respinge săptămâna viitoare proiectul de exploatare a aurului la Roșia Montană, menționând ca sursă o declarație a CEO-ului Gabriel Resources.
„În cazul în care Camera Deputaților respinge proiectul, vom continua notificarea oficială de începere a litigiului pentru încălcări multiple ale tratatelor internaționale de investiții, pentru a obține până la 4 miliarde de dolari SUA”, ar fi spus Henry în interviul acordat la Londra, potrivit publicației canadiene.
El a atenționat că Gabriel Resources are un caz solid.
„Cazul nostru este foarte puternic și vom face public faptul că efortul României de atragere a investițiilor străine va avea mult de suferit”, ar fi afirmat Henry.
Ulterior, CEO-ul Gabriel Resources a afirmat că declarațiile sale au fost citate greșit în presa internațională, după ce publicația canadiană The Globe and Mail a scris că Gabriel Resources va cere despăgubiri de până la 4 miliarde de dolari americani dacă Parlamentul va respinge proiectul Roșa Montană.
„Ca o clarificare a declarațiilor publicate în numele meu în presa internațională, doresc să subliniez că nu am declarat niciodată cele citate în forma respectivă și că declarațiile mele au fost citate greșit. Între timp, declarațiile au fost corectate de către publicația The Globe and Mail. Am cel mai profund respect pentru România, pentru cetățenii săi, pentru Guvernul României și pentru Parlament. Doar românii și Romania vor decide ce este în interesul țării. Deși este firesc pentru orice companie să facă ceea ce este necesar pentru a-și proteja interesele – și nici Gabriel Resources nu face excepție – vom lua act de orice decizie luată de Guvernul sau Parlamentul României. Compania va furniza toate informațiile necesare pentru ca oamenii să poată lua o decizie în deplină cunoștință de cauză. Decizia finală va aparține, fără discuție, Guvernului și Parlamentului României și, în ultimă instanță, cetățenilor României”, afirmă CEO-ul Gabriel Resources, Jonathan Henry, într-o precizare transmisă de Roșia Montană Gold Corporation (RMGC).