Senatorul PSD Dan Șova îi solicită lui Vasile Blaga să se disocieze, în numele PDL, de afirmațiile făcute în ultimele zile de Monica Macovei în legătură cu ministrul Ioan Rus și cu liderul PSD Adrian Năstase.
„Solicit domnului Vasile Blaga, președintele de facto al Partidului Democrat Liberal, să se disocieze de afirmațiile calomnioase și lipsite de discernământ făcute vineri și sâmbătă de Monica Macovei, la adresa ministrului de Interne, Ioan Rus, și la adresa președintelui CN al PSD, Adrian Năstase. În caz contrar, voi înțelege că cei din Partidul Democrat Liberal sunt de acord și își asumă afirmațiile făcute de Monica Macovei „, a spus senatorul PSD, citat într-un comunicat remis ieri agenției MEDIAFAX.
El adaugă, în comunicat, că Macovei „ar trebui să își ceară scuze proprietarilor pentru nenorocirea pe care a produs-o prin legile pe care le-a promovat”.
La rândul său, senatorul PSD Daniel Savu consideră că atacul lansat de Monica Macovei la adresa lui Ioan Rus arată că fostul ministru al Justiției este o personalitate „sinistră”.
„Este incredibil să critici în acest fel un om pentru că a acționat ca un om. Atâta ură în spațiul public cât a adus Monica Macovei nu a fost capabil nici un alt politician să aducă. Nici măcar Traian Băsescu nu pare capabil de așa ceva. Este absolut rușinos ceea ce se întâmplă. Mă aștept ca în PDL să fie cineva care să reacționeze la aceste derapaje. Ceea ce face Monica Macovei este descalificant pentru o ființă umană”, susține Savu, într-un comunicat.
Fostul ministru al Justiției Monica Macovei semnalează încălcări ale legii în cazul fostului premier Adrian Năstase, de la „negocierea” unui regim preferențial de a ajunge la închisoare până la vizitele primite la spital, și cere demisia ministrului de Interne, Ioan Rus.
„Gestul ministrului Administrației și Internelor, Ioan Rus, de a-l suna pe condamnatul Adrian Năstase și de a negocia cu acesta un regim preferențial de a ajunge la închisoare este inacceptabil. Și așa rămâne, chiar dacă ministrul ar promite public că va telefona tuturor condamnaților la pedepse cu închisoare de azi încolo ca să-i întrebe cum vor să fie duși la penitenciar”, susține Monica Macovei, într-o declarație remisă, vineri, agenției MEDIAFAX.
Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sâmbătă, că are dubii serioase în legătură cu diagnosticul fostului premier Adrian Năstase, având în vedere că a fost pus de Șerban Brădișteanu, fost senator PSD și cercetat pentru corupție.
„Am dubii serioase cu privire la faptul că Adrian Năstase este tratat și primește diagnostic de la doctorul Brădișteanu (…) Faptul că diagnosticul îl pune doctorul Brădișteanu, care a fost senator PSD și cercetat pentru corupție, nu-mi dă o stare de liniște cu privire la faptul că diagnosticul este unul corect”, a spus Monica Macovei.