Accident grav

Soțul mort, soția rănită grav, după un impact nimicitor din lateral pentru Dacia Solenza cu care se deplasau



Autoturismul în care se aflau cei doi vrâstnici
Autoturismul în care se aflau cei doi vrâstnici

Un bătrân în vârstă de 78 de ani a decedat, în timp ce soția acestuia, în vârstă de 75 de ani, a fost rănită grav după ce autoturismul
Dacia Solenza cu care se deplasau a fost lovit violent din lateral de un Audi aflat în depășire.
Accidentul s-a produs miercuri, în jurul orei 10.45, pe DJ 178 F, pe raza comunei Frătăuții Vechi, în apropiere de Hurjuieni.
Din primele cercetări ale poliției s-a stabilit că un șofer în vârstă de 23 de ani, Popescu Galan, la volanul mașinii Audi, a intrat în depășirea Daciei Solenza din fața sa, la volanul căreia se afla Constantin Cucoș, în vârstă de 78 de ani, care a inițiat virajul la stânga spre un drum adiacent. A fost momentul în care Dacia a fost lovită violent în partea lateral stânga, în timp ce autoturismul Audi a ieșit în decor și s-a izbit în gardul unei case.
Pompierii militari care au intervenit la fața locului i-au găsit încarcerați pe ambii ocupanți ai Daciei.
Cei doi vârstnici au fost extrași din mașină în viață, dar cu multiple leziuni. Cei doi au fost preluați de ambulanțe și duși spre Spitalul Municipal Rădăuți. Din păcate, bărbatul de 78 de ani a decedat în scurt timp. Soția acestuia a suferit și ea leziuni grave.
Este genul de accident cu un mecanism destul de greu de stabilit pentru că esențial este cine a inițiat primul manevra, respectiv depășirea sau virajul la stânga. Primele date arată că șoferul de 23 de ani a intrat în depășire, iar apoi bătrânul a făcut virajul la stânga, ieșind în fața sa.
Aceste detalii urmează a fi stabilite în cadrul anchetei deschise de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
De precizat că tânărul de 23 de ani nu a suferit leziuni și a putut fi verificat cu etilotestul, rezultând că nu era băut.
Din păcate, este deja al doilea accident mortal care se petrece în debut de septembrie, după o lună august plină de tragedii pe șoselele din județul Suceava.
Pe raza județului Suceava, în primele opt luni ale anului, au avut loc 91 de accidente rutiere grave, soldate cu 51 de decedați și 60 de răniți grav.
Cu acești 51 de morți în accidente (+10 față de aceeași perioadă a anului trecut), Suceava a revenit pe locul I în topul negru al județelor din România cu cei mai mulți decedați.


Autoturismul condus de tânărul de 23 de ani
Autoturismul condus de tânărul de 23 de ani
Soțul mort, soția rănită grav, după un impact nimicitor din lateral pentru Dacia Solenza cu care se deplasau
Soțul mort, soția rănită grav, după un impact nimicitor din lateral pentru Dacia Solenza cu care se deplasau
Soțul mort, soția rănită grav, după un impact nimicitor din lateral pentru Dacia Solenza cu care se deplasau
Soțul mort, soția rănită grav, după un impact nimicitor din lateral pentru Dacia Solenza cu care se deplasau
Autoturismul în care se aflau cei doi vrâstnici
Autoturismul în care se aflau cei doi vrâstnici


Recomandări

Un șofer care a acroșat fatal o bătrână și a fugit, în boxa acuzaților alături de doi complici care l-ar fi ajutat să șteargă urmele accidentului