Soțul gravidei care a intrat cu mașina într-un microbuz plin de pasageri a decedat în condiții ciudate



– Bărbatul a decedat marți seara, la scurt timp după ce a ajuns la Clinica de Neurochirurgie Iași
– Medicii de la Iași sînt de părere că pacientul avea o leziune internă nedescoperită la Suceava și că a murit din cauza unei hemoragii puternice
Soțul gravidei care luni seara a intrat cu mașina într-un maxi taxi plin de pasageri a decedat marți seara, în condiții ciudate, la scurt timp după ce a ajuns cu ambulanța la Clinica de Neurochirurgie Iași. Bărbatul, Gheorghe Chiuchiușan, în vîrstă de 30 de ani, a fost internat la Spitalul Județean Suceava din cauza rănilor suferite în acest accident, iar marți la amiază a fost transferat la Clinica de Neurochirurgie Iași, la cererea expresă a aparținătorilor. El a fost diagnosticat inițial de către medicii suceveni cu politraumatism, traumatism cranio – cerebral și facial, fractură de mandibulă, luxație coxofemurală, fractură de gambă stîngă și a fost operat pentru remedierea luxației. La examinările ulterioare s-a depistat și o fractură de bazin, dar nici o leziune internă. Cu toate acestea, bărbatul a decedat la Iași, cel mai probabil din cauza unei hemoragii interne la nivelul abdomenului, hemoragie provocată tocmai de o leziune. Cel puțin așa au explicat decesul pacientului medicii care l-au primit la Iași și asta din cauză că nici fractura de gambă și nici traumatismul cranio – facial nu puteau determina moartea acestuia. Cu atît mai mult, cu cît pacientul a plecat spre Iași stabilizat, cu tensiune bună și putîndu-se colabora bine cu el. La intrarea în Iași, bărbatul a intrat în comă, din motive încă necunoscute.
Medicii de la Reanimarea Spitalului Județean Suceava au avertizat rudele pacientului că transportarea sa la Iași îi poate pune viața în pericol, dar familia și-a asumat acest risc.
Gheorghe Chiuchiușan a ajuns la Clinica de neurochirurgie Iași în stare foarte gravă, cu tensiune oscilantă, pentru ca un pic mai tîrziu să facă stop – cardio respirator. În primă fază, medicii de gardă de la Iași l-au intubat și l-au dus la computerul tomograf, suspectînd că pacientul are hemoragie cerebrală și hematom cerebral. Bănuielile lor au fost însă infirmate de către rezultatul examenului de la computerul tomograf. Mai rămînea ipoteza unei leziuni interne, dar medicii de la Iași nu au mai putut verifica acest lucru, între timp survenind decesul pacientului. Surse care au dorit să rămînă anonime ne-au declarat că decesul acestui pacient a survenit în condiții ciudate, avînd în vedere diagnosticul pus lui Gheorghe Chiuchiușan de către medicii suceveni și că este posibil ca o leziune internă a pacientului să nu fi fost observată de către aceștia la consultul chirurgical efectuat și nici la ecograf, iar drumul spre Iași să-i fi provocat o hemoragie puternică. Ceea ce este clar e faptul că bărbatul nu a decedat din cauza leziunilor cranio – faciale și nici a fracturii de la picior.
Dar numai în urma efectuării necropsiei, se va putea stabili cauza exactă a decesului.
Reamintim că luni seara, zece persoane au ajuns la Urgențele Spitalului Județean Suceava după ce o femeie însărcinată în luna a șaptea care se afla la volanul unui autoturism a intrat direct într-un microbuz plin cu călători. Accidentul rutier s-a petrecut luni seară, în jurul orelor 18.15, și a avut loc pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, în apropierea Grupului Școlar nr. 2. Aflată la volanul unui autoturism marca „Dacia 1310”, cu numărul de înmatriculare SV 61 MMB, Domnica Chiuchiușan, în vîrstă de 28 de ani, din municipiul Suceava, în timp ce se îndrepta dinspre centrul municipiului spre cartierul Burdujeni, a pierdut la un moment dat controlul asupra volanului și a intrat pe contrasens. Mașina s-a izbit direct într-un microbuz marca „Volkswagen”, cu numărul de înmatriculare SV 74 DMV, condus de către Cristi Ungureanu, de 27 de ani, din comuna Șcheia, care se îndrepta spre centrul Suceveni și care era plin cu pasageri. În urma accidentului, pasagerii autoturismului „Dacia”, adică femeia aflată la volan, soțul acesteia, Gheorghe Chiuchiușan, de 30 de ani, precum și fiul acestora în vîrstă de numai trei anișori, Lucian, au fost răniți, fiind ulterior internați la Spitalul Județean. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Serviciului Poliției Rutiere Suceava au stabilit faptul că întreaga vină a accidentului rutier îi aparține femeii, acesta alegîndu-se cu dosar penal pentru vătămare corporală. În urma decesului soțului, dacă la necropsie medicii legiști vor stabili că rănile suferite în accident i-au provocat acestuia moartea, femeii i se va întocmi un al doilea dosar penal pentru ucidere din culpă.