Soții și copiii românilor care lucrează pe cont propriu în Spania și își plătesc singuri cotizațiile pot muncii fără permis, acest drept nefiind aplicat și în cazul părinților, fraților și nepoților, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Muncii.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ioana Șanta, a declarat că oficialii români din Spania au obținut o nouă modificare a instrucțiunilor aplicate membrilor de familie după 22 iulie 2011.
„Astfel, membrii de familie ai românilor autonomi (cuenta propria), care muncesc pe cont propriu în Spania și își plătesc singuri cotizațiile, nu mai au nevoie de permis de muncă. Inițial, doar membrii de familie ai muncitorilor români angajați (cuenta ajena) aveau acest drept”, a precizat Ioana Șanta, într-un comunicat de presă.
În urma consultărilor din grupul de lucru româno-spaniol, pe tema instrucțiunilor impuse în 22 iulie, oficialii spanioli de la Regimul Juridic din Ministerul Muncii din Spania și-au luat angajamentul că vor respecta dreptul la muncă și familiilor lucrătorilor autonomi.
„Prin urmare, soțul, soția, copiii sub 21 de ani și cei peste 21 de ani aflați în întreținerea cetățeanului român care lucrează pe cont propriu și are liber acces pe piața muncii nu au nevoie de permis de muncă. Acest drept nu se aplică părinților, fraților și nepoților”, a mai spus Ioana Șanta.
Specialiștii români din Spania continuă să monitorizeze modul în care funcționarii spanioli aplică Regulamentul impus românilor după 22 iulie 2011, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii.
Executivul de la Madrid a decis, în 22 iulie, impunerea de restricțiile pentru muncitorii români în Spania.
În 11 august, Comisia Europeana (CE) a aprobat solicitarea Spaniei de a restricționa accesul lucrătorilor români pe piața forței de muncă până la data de 31 decembrie 2012. Totuși, Comisia Europeană preciza că nu Madridul, ci Bruxellesul va decide când se va ridica restricția.
Recent, Spania a modificat instrucțiunile de restricționare a pieței muncii pentru lucrătorii români, aducând precizări mult mai clare pentru membrii de familie, care au sesizat zeci de abuzuri făcute de autoritățile spaniole din cauza neînțelegerii unor prevederi.
Noile instrucțiuni de restricționare a pieței muncii obligă oficialii spanioli să le respecte dreptul la muncă și membrilor de familie ai lucrătorilor români, până acum fiind primite zeci de sesizări privind abuzuri, potrivit Ministerului Muncii, Familii și Protecției Social.
„Măsura îi ajută și pe tinerii care de curând au împlinit 18 ani și vor să se angajeze. Asta înseamnă că, dacă unul dintre părinți este angajat sau șomer, toți ceilalți membri ai familiei trebuie protejați. Mai exact, soțul, soția, copiii sub 21 de ani, dar și cei peste 21 de ani aflați în întreținerea cetățeanului român cu liber acces pe piața muncii nu au nevoie de permis de muncă. Acest drept nu se aplică părinților, fraților și nepoților”, preciza Ministerul Muncii.
Federația Asociațiilor de Români din Europa (FADERE) a atacat, în 22 septembrie, la Tribunalul Suprem legea emisă de Spania prin care a fost restricționat accesul pe piața muncii pentru români, cerând anularea totală sau parțială a restricțiilor și suspendarea măsurii până la pronunțarea unei decizii finale.
„Acest timp fără restricții este suficient ca românii deja prezenți în Spania care au avut dreptul la muncă și care pe 22 iulie l-au pierdut să meargă și să se înscrie în registrele oficiilor de muncă”, au spus reprezentanții FADERE.
Aceștia au precizat că toți românii afectați de restricții au rămas în Spania și „lucrează la negru”.