Șotii papale?

Luna aceasta, pontificatul lui Francisc a intrat în cel de al treilea an. Mulți îl consideră un înnoitor. A fost declarat „omul anului” de revista Time, a atins nivelul de popularitate deținut cândva de Papa Paul al II-lea, dar, cu trei-patru veacuri în urmă, ar fi fost nu numai excomunicat, ci și ars pe rug. Ultimele lui revelații, rod, după cum declară Suveranul Pontif, al „umilinței, cercetării sufletului și meditației prin rugăciune”, au fost primite cu îngăduință de unii (nu lipsesc nici entuziaștii), cu consternare de alții și întâmpinate cu indignare de câțiva cardinali, dar și de comunități catolice de pretutindeni, inclusiv din România (credincioșii din Tulcea, de pildă, consideră că multe dintre „concepțiile lui sunt extrem de periculoase și de grave pentru catolicism; prin comportamentul lui, care nu face cinste unui preot, și prin afirmațiile lui, acest om a creat o stare de tensiune deosebită…”)
Care ar fi reproșurile? Mai întâi, teza principală: „adevărul religios evoluează și se schimbă, adevărul nu este absolut și nu este predominant”, drept pentru care „Dumnezeu se schimbă și evoluează la fel ca și noi, deoarece Dumnezeu trăiește în noi și în inimile noastre”. Apoi, „relativismul moral și limbajul plastic”, ce îi permit să privească și să înțeleagă altfel chiar și „cartea cărților”: „Biblia este o carte sfântă frumoasă, dar, ca toate cărțile vechi importante, unele pasaje sunt depășite. Unele chiar ne îndeamnă la intoleranță și prejudecăți”. Conform convingerilor sale, focul iadului nu există. Iadul este o metaforă, un procedeu literar (n.m.: precedentul Papă, Benedict, într-un discurs teoretic, descrie cu convingere Iadul în amănunțime…). „Dumnezeu nu condamnă, ci caută să îmbrățișeze, nu este un judecător, ci un prieten (ce mai rămâne din judecata de apoi?). Adam și Eva n-au existat în realitate”, „toate religiile sunt adevărate, pentru că sunt adevărate în inimile celor ce cred în ele”, iar „biserica noastră este destul de mare pentru a putea cuprinde și heterosexuali, și homosexuali”. „Conservatorii și liberalii, chiar și comuniștii, sunt bine-veniți și ni s-au alăturat; cu toții îl iubim și ne închinăm la același Dumnezeu”.
Tot în acest colț de pagină am evocat anul trecut alte opinii ale noului Papă, aflate, de astă dată, într-un evident continuum cu poziția precedentului Pontif, Benedict: „Cele două teorii prezentate ca alternative (n.m.: darwinismul și creaționismul divin) nu se exclud una pe alta (…), există multe dovezi științifice în favoarea evoluționismului, ce apar ca o realitate pe care trebuie să o vedem și care ne îmbogățește înțelegerea vieții. Teoria evoluției, ca și aceea a big-bang-ului sunt corecte (…). Atunci când citim despre creație în «Geneza», riscăm să ne imaginăm că Dumnezeu este un magician cu o baghetă magică cu care poate face orice. Dar nu e așa”.
Papa Francisc anunță că dreptul preoților catolici la căsătorie „este o problemă pe agenda sa”: celibatul ar fi un dar pentru biserică, nu o dogmă, și-i o chestiune „arhaică”. Femeile divorțate ar putea primi împărtășania. Iată și o posibilă replică la îndemnul „creșteți și vă înmulțiți!”: „nu trebuie să fim ca iepurii ca să fim buni creștini.”
Unul dintre cei mai reputați comentatori ai fenomenului religios, Marco Politi, consideră, mai întâi, că „Revenirea la un Papă iconic, doctrinar, monarh absolut, nu va fi niciodată posibilă fără o pierdere dramatică a legăturilor cu societatea contemporană, cu credincioșii și necredincioșii”, iar Papa Francisc este „un personaj paradoxal, oscilând între o charismă populară enormă și nemulțumirea anumitor grupuri religioase.” Drept pentru care Papa se confesează: „Am senzația că pontificatul meu va fi scurt: patru sau cinci ani, nu știu, poate doi sau trei. Doi deja au trecut (…). Simt că Domnul m-a pus aici pentru scurt timp”. Nu pierde, însă, prilejul de a face un apel la „trezirea Europei”, pe care o consideră „o bunicuță bătrână și slăbită” (discurs în Parlamentul European). Fără îndoială, Papa Francisc este un înnoitor. Rămâne de văzut dacă gesturile sale fără precedent vor fi corect înțelese și vor avea fericită finalitate. Greu de făcut predicții.