Drum periculos

Soție de preot, în stare gravă, după ce-a „plonjat” cu mașina de pe DN 2

Mașina pe care o conducea Ionela Apostol a ieșit de pe carosabil și s-a oprit într-un șanț de pe câmpul de la marginea drumului
Mașina pe care o conducea Ionela Apostol a ieșit de pe carosabil și s-a oprit într-un șanț de pe câmpul de la marginea drumului

Soția unui preot din municipiul Fălticeni a suferit un cumplit accident de circulație, ieri, în jurul prânzului, după ce mașina pe care o conducea a ieșit de pe carosabil și s-a oprit într-un șanț de pe câmpul de la marginea drumului.
Accidentul s-a petrecut pe DN 2, în afara localității Bunești, în jurul orei 12:15.
Ionela Apostol, în vârstă de 36 de ani, din Fălticeni, se afla la volanul unui autoturism Peugeot.
Potrivit poliției, într-o curbă la stânga, șoferița, care avea permis de conducere din anul 2006, nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu mâzgă, a pierdut controlul asupra direcției și a intrat într-un parapet, pe care l-a rupt, „plonjând” cu mașina într-un șanț.
Cu toate că folosea centura de siguranță, Ionela Apostol a suferit leziuni grave.
La fața locului, a ajuns la scurt timp după accident un echipaj de la Descarcerare, victima, care se afla singură în mașină, fiind încarcerată în autoturism.
Ionela Apostol a fost preluată de o ambulanță și transportată la „Urgențele” Spitalului Județean Suceava.
Preoteasa a fost operată în cursul după-amiezii de ieri, suferind, din primele date oferite de cadrele medicale, o fractură de bazin și o plagă tăiată în zona spatelui, provocată de o bucată de metal desprinsă din scaun.

Recomandări

Cumplitul accident de pe E 85 a fost provocat de pătrunderea pe contrasens a autotrenului. O femeie a murit iar fiicele sale sunt în stare gravă

O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren
O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava