Poliția încearcă să dea de urma unei femei în vârstă de 30 de ani și de fiul ei care nu a împlinit încă 4 ani, ambii fiind dați dispăruți de la domiciliu din data de 3 martie. Toate indiciile din ancheta poliției duc spre varianta unei dispariții voluntare, femeia alegând să-și ia lumea în cap.
Problema este că femeia a plecat cu tot cu copilul minor, astfel că tatăl a avut dreptul conform legii să își dea dispărut fiul. Cel mai trist în toată această poveste este că femeia a lăsat acasă un copil în vârstă de 11 ani, care se întreabă de ce a fost părăsit de mama sa.
Bărbatul este dispus să o ierte pe femeie
Anișoara Scurtu, în vârstă de 30 de ani, și soțul ei, Dumitru, de 34 de ani, din satul Mihăiești, comuna Horodniceni, sunt căsătoriți de 11 ani. Cei doi au împreună doi copii, Narcis, de 11 ani, și Sebastian, în vârstă de 4 ani.
Pe 3 martie, femeia a plecat la Suceava cu copilul cel mic și nu s-a mai întors.
„Mi-a trimis un SMS că fiecare să-și vadă de viața lui, a mai sunat de două ori cu număr ascuns și atât. I-am spus la telefon să vină acasă, dar a zis că nu vrea. Ea cred că acum se teme că o bat dacă vine acasă, însă eu îi transmit să vină acasă și să-și vadă de copiii ei”, a declarat Dumitru Scurtu, care a precizat că nu este o fire violentă.
În familia Scurtu, după cum am verificat la Postul de Poliție Horodniceni, nu au existat în trecut incidente cunoscute între cei doi soți.
Dumitru Scurtu a precizat că femeia a mai fost plecată un an de acasă, la muncă în Italia, iar acum spunea că ar vrea să plece în Germania.
Soțul părăsit: “Butona la telefon, iar când o întrebam ce face spunea că vorbește cu rude care sunt în străinătate”
Îl întrebăm pe Dumitru Scurtu de ce s-a ajuns în această situație. Acesta crede că un alt bărbat a convins-o să-și părăsească familia.
„De anul trecut, din noiembrie, și-a luat un telefon nou, avea internet, și stătea foarte mult pe Facebook, cred că aici și-a găsit pe cineva. Nu a spus nimănui că pleacă, nici măcar surorilor ori părinților ei. Seara, de la 7 până pe la 10, când mă întorceam acasă de la muncă, doar butona la telefon, iar când o întrebam ce face spunea că vorbește cu rude care sunt în străinătate”, povestește soțul părăsit.
Narcis, copilul de 11 ani care își așteaptă acasă mama și fratele mai mic
Fără îndoială că acest caz nu ar fi avut un accent dramatic dacă un copil de 11 ani nu ar fi rămas acasă, întrebându-se unde este mama sa.
Făcând eforturi să nu plângă, Narcis ne-a spus că îi este dor de frățiorul său și de mama sa și le-a cerut să vină acasă.
Dumitru Scurtu a mai spus că dacă inițial soția sa l-a sunat de două ori, ulterior nu a mai dat nici un semn de viață. În aceste condiții, are toate motivele să fie îngrijorat, mai ales cu privire la fiul său.
Procedurile de urmărire, declanșate după ce s-a constatat că femeia nu poate fi contactată
Subcomisarul Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a precizat că poliția desfășoară activități de identificare a celor doi, în urma plângerii depuse de tată și a faptului că nu există nici o posibilitate de comunicare cu aceasta, pentru a se stabili unde se află și dacă este în siguranță. Vechiul număr de telefon al femeii nu mai este valabil, iar pe rețeaua de socializare contul acesteia, făcut pe numele pe care îl avea înainte de căsătorie, nu mai oferă acum nici un fel de date, fotografiile postate fiind ale altor femei.
„Sunt derulate activități de căutare pentru identificarea celor două persoane, în vederea stabilirii unui statut legal pentru copilul în cauză”, a explicat ofițerul.
Persoanele care pot da relații despre cei doi dispăruți sunt rugate de poliție să sune la numărul de urgențe 112 ori la 116.000, număr telefonic special pentru copiii dispăruți.