Veronica Lario, soția premierului italian Silvio Berlusconi, a decis să ceară divorțul, sătulă, după 30 de ani de mariaj, de comportamentul soțului ei față de propria familie și față de femeile tinere, informează presa italiană, citată de AFP.
„Decizia Veronicăi: Adio, Silvio” titrează cotidianul La Stampa, care aparține grupului Fiat. „Veronica, spunându-i adio lui: «M-am decis, vreau să divorțez»” este titlul sub care publică informația, pe prima pagină, cotidianul La Repubblica, publicație de stânga.
Cele două titluri italiene au anunțat că soția premierului cere divorțul, citând „prieteni și apropiați” ai acesteia.
Potrivit publicațiilor, Veronica Lario a contactat deja un avocat de încredere, căruia i-a dat instrucțiuni pentru ca procedura de divorț să debuteze cât mai rapid posibil.
În urmă cu doar trei zile, Veronica Lario l-a atacat dur pe Silvio Berlusconi pentru intenția de a include celebrități feminine pe listele electorale ale partidului său pentru alegerile europene din iunie, ceea ce l-a obligat pe șeful guvernului italian să renunțe deocamdată la respectiva inițiativă.
Se pare că picătura care a umplut paharul pentru Veronica Lario a fost participarea, în urmă cu o săptămână, a soțului ei la petrecerea aniversării majoratului a unei tinere blonde din Neapole, în condițiile în care premierul italian nu a fost prezent la aniversările de 18 ani ale propriilor copii.
„Mariajul meu s-a terminat. Nu mai pot trăi cu un om care frecventeză minori”, a spus Veronica Lario, potrivit unuia dintre prietenii ei, citat de La Repubblica.
„Să citesc în ziare că are relații cu o minoră și că știe că aceasta nu are 18 ani, să citesc că îl alintă «papy» și că vorbește despre întâlnirile lor din Roma și Milano, asta este ceva total inacceptabil. Cum poți să stai cu un astfel de om?”, scrie și La Stampa, care citează apropiații soției lui Berlusconi.
Silvio Berlusconi și Veronica Lario s-au întâlnit în anii 1980 și s-au căsătorit civil 10 ani mai târziu, în perioada în care Berlusconi era divorțat. Cuplul are trei copii: Barbara (24 de ani), Eleonora (22 de ani) și Luigi (20 de ani).
Veronica Lario, care nu este niciodată prezentă alături de soțul ei la evenimente, l-a criticat deja pe acesta în urmă cu doi ani, printr-o scrisoare remisă presei, pentru modul în care a complimentat o tânără femeie, în public.