Soția lui Mircea Băsescu este audiată ca martor, miercuri, la Parchetul instanței supreme, într-un dosar în care membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au făcut plângere la adresa a doi procurori, unul de la Parchetul Tribunalului Constanța și celălalt de la DNA Constanța, informează Mediafax. Doinița Băsescu a venit la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție însoțită de un avocat și nu a făcut nicio declarație despre dosarul în care a fost citată.Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că dosarul în care este audiată Doinița Băsescu a fost deschis după ce membri ai familiei lui Bercea Mondial au făcut plângere în cazul a doi procurori, de la Parchetul Tribunalului Constanța și DNA Constanța.Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, este judecat, alături de Marian Căpățână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial. Cei doi au fost arestați preventiv în 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influență de care este acuzat fratele președintelui.



