Soția laureatului Premiului Nobel pentru Pace este de negăsit de vineri seară



Soția disidentului chinez Liu Xiaobo, laureat al Premiului Nobel pentru Pace pe 2010, rămânea de negăsit ieri, la două zile după ce declarase că poliția o va duce să îl vadă pe soțul său, aflat în închisoare în nord-estul țării, transmite AFP.
Liu Xia a dispărut, însoțită de polițiști, vineri seară, la puțin timp după ce a aflat că soțului său i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Pace. De atunci, ea nu a putut fi contactată de avocații săi.
„Nu am putut să o contactăm, nu știm unde se află ea”, a precizat Ding Xikui, avocatul disidentului deținut. „Suntem îngrijorați în legătură cu siguranța sa. Credem că poliția a dus-o să îl vadă pe soțul său, dar nu avem cum să confirmmăm acest lucru”, a adăugat el.
Vineri seară, la puțin timp după anunț, Liu Xia afirmase că se află în prezența unor polițiști care i-au spus că urmează să o ducă în provincia Liaoning, unde soțul său este încarcerat, pentru ca ea să îi transmită vestea premierii sale.
Centrul de Informații pentru Drepturile Omului și Democrație, cu sediul la Hong Kong, anunțase sâmbătă că Liu Xia sosise în provincia Liaoning (nord-estul Chinei) și că ea urmează să își vadă soțul duminică dimineață.
În provincia Liaoning, drumurile care duceau la închisoarea Jinzhou, unde Liu Xiaobo este deținut, erau blocate de poliție duminică. Autoritățile nu permiteau decât trecerea oficialilor sau rezidenților zonei.
Reprezentanții închisorii nu au răspuns la apelurile telefonice.
Premiul Nobel pentru Pace pe 2010 a fost atribuit vineri lui Liu Xiaobo, „pentru eforturile sale durabile și nonviolente în favoarea drepturilor omului în China”, potrivit comitetului Nobel norvegian.
Liu Xiaobo, în vârstă de 54 de ani, execută o pedeapsă de 11 ani de închisoare, el fiind unul dintre autorii „Cartei 08”, care face apel la o Chină democratică. El a fost condamnat pentru „subminarea puterii de stat”.