Procurorii anticorupție arată, în rechizitoriul celor trei complici ai fostului ministru Laszlo Borbely, că soția acestuia a fost la curent cu faptele soțului ei, că a făcut cumpărături plătite de complici și că în fața anchetatorilor aceasta a mințit, fiind contrazisă de interceptările DNA, informează Mediafax.În 14 iulie 2011, în dosarul lui Borbely a fost audiată, în calitate de martor, Melinda Borbely, soția fostului ministru, învinuită și ea în acest caz, referitor la fapte și împrejurări esențiale, de natură să conducă la aflarea adevărului, arată DNA, în documentul transmis instanței de judecată.”Sub prestare de jurământ, învinuita Borbely Melinda a făcut afirmații mincinoase în legătură cu aceste fapte și împrejurări, în speță în legătură cu adevărații proprietari ai apartamentului din București, calea Victoriei, renovarea acestui apartament dar și a imobilului – casă situat în Târgu Mureș, strada Borsos Tamaș, nr. 10, precum și a cheltuielilor ocazionate cu aceste lucrări. Aprecierea ca mincinoasă a acestor declarații s-a făcut prin raportare la celelalte probe administrate în cauză, mai precis declarația martorei Vincze Maria și a numitului Fedorca Gheorghe precum și a proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice. Raportat la faptul că învinuita Borbely Melinda nu are antecedente penale, că aceasta este soția numitului Borbely Laszlo – persoană care era vizată în dosar 35/P/2011, că declarația acesteia, deși esențială, nu a fost singura probă pe care se bazează acuzarea, apreciez că fapta acesteia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni astfel că urmează să i se aplice o sancțiune cu caracter administrativ”, notează procurorul de caz, în documentul citat.În continuare, anchetatorii arată că „în realitate, deși Maria Vincze – mama soției fiului adoptiv al lui Borbely Laszlo – apare ca proprietar de jure apartamentului în cauză, proprietari de facto ai apartamentului sunt soții Borbely Laszlo și Melinda, cei care au inițiat procedura de achiziționare a imobilului, au plătit suma de 80.000 de euro, s-au ocupat de demersurile de încheiere a contractului de vânzare – cumpărare și au beneficiat de renovarea lui pe cheltuiala societății Lescaci Com SRL Negrești Oaș”. Din declarația martorei Vincze, arată procurorii, coroborată cu alte probe, „rezultă fără echivoc intenția lui Borbely Laszlo de a ascunde adevăratul proprietar al apartamentului, dar și suma cu care a fost achiziționat acesta”.”De altfel, în declarația de avere, numitul Borbely Laszlo nu a menționat nici achiziționarea acestui apartament și nici «împrumutarea» cuscrei sale cu suma de 80.000 de euro. Prin urmare, probele existente la dosar îi indică pe soții Borbely Laszlo și Melinda ca fiind adevărați proprietari ai imobilului mai sus descris”, se arată în rechizitoriu.În altă ordine de idei, procurorii DNA dovedesc cu o interceptare că soția lui Laszlo Borbely a fost implicată în activitățile infracționale ale soțului ei, în sensul că unul dintre complici discută la telefon cu un altul, iar în discuție îi confirmă că se află la cumpărături cu „doamna” Borbely, urmând ca el să plătească factura. „Ciocan Ioan: – Ghițucă ce faci?Fedorca Gheorghe: – La cumpărături cu doamna (n. n. Borbely Melinda).Ciocan Ioan: – Da? Na bun. Tu plătești totul. Da?Fedorca Gheorghe: – Da am înțeles. Da…”, se arată în documentul citat.Procurorii arată că urmare a cumpărăturilor pe care Melinda Borbely le-a făcut la apartament în 6 aprilie 2011, pe banii societății Lescaci Com SRL Negrești Oaș, aceasta îi comunică soțului ei, Borbely Laszlo, în aceeași dată, la ora 14:04, următoarele: „Borbely Melinda: – Ă, a fost în regulă. Am ales tot și este în regulă. Borbely Laszlo: – Asta e bine”.DNA a dispus neînceperea urmăririi penale în cazul lui Borbely Laszlo, întrucât Camera Deputaților nu a încuviințat urmărirea penală a fostului ministru al Mediului, în același dosar fiind trimiși în judecată fostul lui consilier și doi administratori de firme, pentru cumpărare de influență.Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Oradea i-au trimis în judecată pe Ioan Ciocan, administrator al societății Lescaci Com SRL Negrești Oaș, și pe Anton Petru Molnar, administrator de fapt al societății Azimut Com Acățari, ambii fiind acuzați de cumpărare de influență.În același dosar va fi judecat și Szabolcs Szepessy, consilier personal al lui Borbely Laszlo, în perioada în care acesta a fost ministru al Mediului și Pădurilor, fiind acuzat de complicitate la trafic de influență și complicitate la cumpărare de influență, arată vineri DNA, într-un comunicat de presă.În cazul lui Borbely Zaszlo, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale pentru două infracțiuni de trafic de influență și pentru fals în declarații, întrucât Camera Deputaților nu a încuviințat cererea DNA de începere a urmăririi penale a fostului ministru al Mediului.