Soția de preot are o misiune dificilă, dar frumoasă

Crucea cea mai grea pentru o femeie este cea de a fi soție de preot (…). Soțul e toată ziua în biserică, alături de enoriași, iar ea stă acasă cu copiii. Ea dorește să meargă la o distracție lumească, soțul însă nu are dreptul. Despre zile de odihnă, cel puțin duminica, nici nu poate fi vorba. Dacă lucrează la un serviciu care nu are nimic comun cu biserica, posibil ca unii din colegi să o condamne și să o evite. Acasă, dacă se întâmplă să vină cineva în vizită, ea rămâne aproape întotdeauna o umbră a bărbatului, căci oamenii vin cu diferite probleme la preot, iar datoria ei este să fie amabilă cu toți.
„Fiii și zidirea cetății întăresc numele; iar mai mult decât amândouă acestea se socotește femeia fără de prihană” (Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, 40, 21). „Cinstit este bărbatul ei la porțile cetății” (Pilde 31, 23).
Preotul este legat prin Taina Spovedaniei. Multe din cele ce îl frământă el nu le poate împărtăși nimănui, nici chiar soției; în această situație e nevoie de multă înțelepciune duhovnicească.
La început, multe preotese se plâng. De exemplu, la nici o lună de la hirotonia soțului, tânăra soție i-a reproșat: „Eu am sacrificat pentru tine tot ce am avut mai scump, iar tu te-ai îndepărtat de mine. Tu ai primit altarul, iar eu, în schimb, am rămas singură”. La care soțul i-a răspuns: „Ai puțină răbdare! În curând vom fi iarăși împreună”. Relațiile dintre ei s-au îmbunătățit: ea a devenit ajutorul lui cel mai de preț. Căsnicia lor a luat o nouă formă, mult mai adâncă.
Altă femeie, după ce a devenit soție de preot, regreta timpurile când mergea la teatre și concerte.
Înainte de a accepta să devină soția unui preot, femeia trebuie să se întrebe dacă într-adevăr dorește acest lucru.
(Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, Editura Sophia, București, 2006, Sursa www.doxologia.ro)