Brooke Mueller, cea de-a treia soție a lui Charlie Sheen, a născut gemeni, a anunțat, duminică, purtătorul de cuvânt al actorului american, citat de revista People, informează AFP.
Cei doi bebeluși, ale căror nume sunt Max și Bob, s-au născut sâmbătă seara, potrivit site-ului săptămânalului People, o revistă specializată în domeniul monden. Născuți prematur, cei doi bebeluși „se simt totuși foarte bine”, a anunțat Stan Rosenfield, purtătorul de cuvânt al lui Charlie Sheen.
Charlie Sheen, în vârstă de 43 de ani, s-a căsătorit cu Brooke Mueller (31 de ani) la sfârșitul lui mai 2008. Actorul american mai are două fiice cu fosta „James Bond girl”, actrița Denise Richards, de care a divorțat în 2006 după un mariaj de patru ani, și o altă fiică, în vârstă de 23 de ani, dintr-o relație anterioară.
Fiu al actorului Martin Sheen, care a jucat în „Apocalipsul acum (1979) și serialul „Viața la Casa Albă”, Charlie Sheen a obținut primele sale roluri majore în filmele „Plutonul” și „Wall Street”, în regia lui Oliver Stone, la sfârșitul anilor ’80.
După numeroase probleme cu justiția în anii ’90, cauzate în special de consumul de droguri, de violențe conjugale și de scandaluri cu implicarea unor prostituate, Charlie Sheen este astăzi unul dintre actorii de televiziune foarte bine plătiți, grație rolului din serialul de succes „Doi bărbați și jumătate”.