Soț și soție, loviți pe stradă cu o sticlă în cap



Doi soți din satul Slatina, comuna Mălini, au fost bătuți pe stradă, fiind loviți de mai multe ori cu o sticlă în cap, a transmis, ieri, Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
Agresiunea s-a petrecut duminică seară, în jurul orei 19:30.
Aurel D. și soția sa, Dorina D., ambii în vârstă de 57 de ani, se aflau în centrul satului Slatina, când, susțin polițiștii, au fost agresați fizic de un consătean, Adrian G., în vârstă de 53 de ani, și de fiul acestuia, Daniel G.
„Cei doi soți au fost transportați la Spitalul Municipal Fălticeni în vederea acordării îngrijirilor medicale și au fost internați, fiind stabili hemodinamici”, precizează poliția, arătând că în cauză s-a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe și ultraj contra bunelor moravuri.