Șosetele murdare, o posibilă soluție contra malariei



Mirosul neplăcut degajat de șosetele murdare ar putea eradica într-o bună zi malaria, o maladie transmisă de țânțari, care ucide în fiecare an circa 800.000 de persoane pe plan mondial, potrivit unei echipe de cercetători cu sediul în Africa, informează AFP.
Această echipă, coordonată de medicul Fredros Okumu de la Institutul de sănătate Ifakara din Tanzania, a descoperit că mirosul picioarelor îmbrăcate în șosete murdare era cel mai bun mijloc pentru a atrage aceste insecte într-o capcană mortală.
Beneficiind de sprijinul Fundației Bill și Melinda Gates, această echipă a pus la punct două prototipuri de capcane odorante care atrag și omoară țânțarii.
„Aceste capcane atrag de patru ori mai mulți țânțari ca un om”, a spus medicul Okumu.
Prototipurile, care au forma unor cutii, conțin șosete murdare sau obiecte sintetice care reproduc mirosul tipic neplăcut de picioare transpirate.
„Atunci când țânțarii intră în capcană, ei simt ceva despre care cred că sunt oameni, încearcă să-i înțepe și în loc să le sugă sângele sunt uciși” de un insecticid sau un agent biologic, a precizat același specialist.
El speră ca peste doi ani să fie în măsură să amplaseze astfel de capcane în multe sate din Tanzania și să testeze impactul global al acestora asupra sănătății localnicilor. Acest lucru va fi posibil grație unei burse de 775.000 de dolari ce i-a fost acordată, miercuri, de Fundația Gates și de ONG-ul canadian Grand Challenges.
Entomolog de formație, medicul Okumu a spus că a simțit nevoia de a pune la punct o nouă metodă de luptă contra țânțarilor constatând limitele principalelor mijloace folosite în prezent, precum pânzele care protejează patul pe timpul nopții și spray-urile cu agenți repulsivi.
Avantajul capcanelor ar fi, după părerea lui, că pot fi folosite în exteriorul locuințelor și că pot fi astfel o metodă complementară de luptă contra țânțarilor care transmit malaria.
Potrivit cifrelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), malaria a cauzat aproape 800.000 de morți în 2009. Aproximativ 90% dintre aceste decese s-au înregistrat în Africa, iar 92% dintre victime au fost copii cu vârste mai mici de cinci ani.
În afara malariei, țânțarii răspândesc și febra dengue – o infecție virală care afectează circa 50 de milioane de persoane în fiecare an, febra galbenă, filarioza și virusul Nilului occidental.