Finalizare

Șoseaua de centură a Sucevei, în sfârșit circulabilă pe toate tronsoanele

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, managerul de proiect, Vasile Strîmbeanu, și prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, la deschiderea traficului pe șoseaua de centură

Varianta ocolitoare a municipiului Suceava a intrat în trafic vineri, la ora 16.00, când constructorii au ridicat semnul de interdicție a circulației. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, prezent la deschidere, a declarat că lucrarea a fost una „extrem de complexă”, că a fost asumată de acest Guvern, după ce ani de zile a fost abandonată, și că a fost finalizată în 6 luni de la reînceperea activității. Complexitatea lucrării a fost subliniată și de managerul de proiect, Vasile Strîmbeanu, care a explicat că din cauza faptului că investiția a fost abandonată o mare perioadă de timp au fost necesare lucrări de remediere și de consolidare. „Nu a fost o lucrare ușoară, s-au făcut eforturi considerabile pentru a avea astăzi un drum de calitate și sigur. Garanția lucrărilor este de 7 ani”, a afirmat Vasile Strîmbeanu, care a adus mulțumiri publice tuturor instituțiilor și persoanelor implicate, de la prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, până la ministrul Răzvan Cuc și ceilalți oficiali guvernamentali și parlamentarii de Suceava.
La rândul său, prefectul Mirela Adomnicăi a afirmat că finalizarea acestui obiectiv de infrastructură, „abandonat 7 ani”, este „o promisiune îndeplinită față de suceveni”. Aceasta a afirmat că a fost o rută ocolitoare care „a pornit prost ca traseu” și pe care multă vreme „nimeni nu și-a asumat răspunderea să toarne asfalt pe pământ de flori”. „Acest guvern și-a asumat răspunderea de a face o expertiză corectă, de a remedia ce a trebuit remediat, de a face consolidări deloc ușor de executat și de a finaliza o investiție necesară, dar aceasta a însemnat și o creștere considerabilă a costurilor. De la 220 de milioane de lei s-a ajuns la 417 milioane de lei, dar ne-am îndeplinit promisiunea”, a declarat prefectul Mirela Adomnicăi.
Ruta ocolitoare are 12,42 km, 16 poduri și 48 de podețe
În legătură cu speculațiile apărute în spațiul public, că șoseaua a fost dată în circulație înainte de a fi finalizată, managerul de proiect a declarat că mai sunt de făcut „lucrări peisagistice, pentru confortul optic”, respectiv însămânțat iarbă și amenajarea marginii drumului, însă o bună parte dintre acestea vor fi făcute în primăvară. Vasile Strîmbeanu a afirmat răspicat că din punct de vedere al siguranței circulației varianta ocolitoare a Sucevei nu reprezintă nici un pericol.
La deschiderea rutei ocolitoare au mai fost prezenți parlamentarii PSD Ioan Stan și Eugen Bejinariu și deputatul Alexandru Băișanu, vicepreședinte al Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților, reprezentanți ai constructorului și ai Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Imediat după darea în folosință, drumul s-a umplut de zeci de tiruri, camionete și autoturisme, acest obiectiv de investiții fiind unul dintre cele mai așteptate de suceveni pentru degrevarea traficului în municipiul reședință de județ.
Varianta de ocolire a Sucevei a fost proiectată în anul 2007 și a intrat în execuție în 2008, contractul fiind câștigat de SC CF – Colas Iași, cu termen de finalizare anul 2012. S-a lucrat cu poticneli, cu lungi perioade de sistare, ca până la urmă în 2014 să fie reziliat contractul, cu 80% din lucrări executate. Ceea ce a fost deja făcut nu a fost protejat în nici un fel, astfel că pentru reluarea lucrărilor mai întâi a trebuit făcută o expertiză tehnică și o revizuire a documentației.
Unul dintre cele trei tronsoane ale șoselei de centură, în lungime de circa 5 km, a fost finalizat și dat în folosință din martie 2015, în timp ce celelalte două tronsoane au rămas abandonate până în 2018, când Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a dat ordinul de începere a lucrărilor. Acestea au început efectiv în luna februarie a acestui an, cu termen de finalizare 17 septembrie 2019.
Valoarea inițială a proiectului a fost de 67 de milioane de euro, suportată în întregime de Ministerul Transporturilor. În lei, valoarea investiției era de 220 de milioane de lei, rezultată din indicatorii tehnico-economici aprobați prin hotărâre de guvern. Ulterior, începând cu 2008, valoarea a început să crească la un grad fizic de execuție de 76%, ajungând la 370 de milioane de lei. La final, pentru o șosea de 12,42 km, care are pe traseu 16 poduri și 48 de podețe, costurile se ridică la 417 milioane de lei.

Imediat după darea în folosință a centurii, drumul s-a umplut de zeci de tiruri, camionete și autoturisme
Imediat după darea în folosință a centurii, drumul s-a umplut de zeci de tiruri, camionete și autoturisme
Imediat după darea în folosință a centurii, drumul s-a umplut de zeci de tiruri, camionete și autoturisme
Imediat după darea în folosință a centurii, drumul s-a umplut de zeci de tiruri, camionete și autoturisme
Șoseaua de centură a Sucevei, în sfârșit circulabilă pe toate tronsoanele
Șoseaua de centură a Sucevei, în sfârșit circulabilă pe toate tronsoanele
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, managerul de proiect, Vasile Strîmbeanu, și prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, la deschiderea traficului pe șoseaua de centură
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, managerul de proiect, Vasile Strîmbeanu, și prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, la deschiderea traficului pe șoseaua de centură

Recomandări

CJ Suceava a aprobat asocierea cu Primăria Cajvana pentru construirea unui dispensar nou. Șoldan spune că în alte nouă localități vor fi construite centre medicale zonale

CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare

Un sucevean prins beat la volan, după ce a intrat cu mașina în șanț, dus pentru 24 de ore de arest la Vaslui

Taxa de salubrizare, majorată la Suceava pentru că o parte semnificativă a populației nu plătește nimic

Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare

Mihai Pînzaru-PIM: „Din cei 80 de ani, cel puțin 65 de ani i-am închinat unei arte, caricatura, care pe mine m-a menținut în centrul unei atenții, în anumite cercuri culturale”

Un tânăr fără permis și pozitiv la amfetamină a gonit în trafic, pe raza mai multor localități, în încercarea de a „salva” droguri de mare risc