SOS va avea candidați pentru Consiliul Județean Suceava

Silvestru Bălan - Rădăuți
Silvestru Bălan - Rădăuți

Partidul SOS România va avea candidați pentru președinția Consiliului Județean Suceava și pentru membrii deliberativului județean. Aceasta după ce Tribunalul a admis, vineri, contestația depusă de partidul SOS la decizia Biroului Electoral Județean privind respingerea candidaturilor acestei formațiuni politice pentru Consiliul Județean. Reamintim că pe 1 mai, BEJ a decis respingerea candidaturilor pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava și pentru funcțiile de consilieri județeni depuse de SOS din cauza lipsei numărului minim de susținători (semnături) prevăzut de lege.
Soluția Tribunalului nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava, care va lua o decizie finală privind candidaturile celor de la SOS.
Pentru aceste funcții sunt necesari 6.071 de susținători pentru propunerea de candidatură. Potrivit deciziei BEJ Suceava SOS a declarat 6.296 semnături pentru funcțiile de consilier județean, din care 246 s-ar fi dovedit a fi invalide, fără date din care să rezulte că susținătorii au domiciliul sau reședința în localități din județul Suceava. De asemenea, pentru susținerea candidaturii lui Silvestru Bălan – Rădăuți la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava au fost depuse 6.300 de semnături, din care 335 ar fi fost invalide.

Recomandări

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”

Vicepreședinții CJ Suceava vor fi prezenți la meciul dintre Rugby Club Gura Humorului și CSM Suceava, care va marca retragerea jucătorului Ștefăniță Rusu

Administratorul public al municipiului Suceava, Irina Vasilciuc, a demisionat din funcția de consilier județean

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a alocat 500.000 de lei pentru comunitățile afectate de inundații din județul Suceava