Să vezi și să nu crezi!

S.O.S. Palatul?



Sunt în Iași din 1957. Când am venit la Universitate, Palatul Culturii se repara. De atunci, adică vreme de 60 de ani, cu mici pauze pricinuite de lipsa fondurilor, Palatul se tot repară. Anul trecut, după o restaurare ce a durat aproape un deceniu și a costat peste 27 de milioane de euro, reinaugurarea fastuoasă anunța, în sfârșit, deplina refacere a edificiului-emblemă a Iașilor, construit între 1908 și 1925 după planurile arhitectului I.D. Berindei. Și iată că acum, după extrem de costisitoarea restaurare, pereții Palatului au început să crape! Specialiștii susțin că n-ar fi motive de mare îngrijorare, fiind vorba nu despre probleme de structură, ci doar despre „procese de construcție umede, iar umiditatea astfel înglobată poate să dispară în câțiva ani”. Nu-mi închipui cum s-ar realiza o restaurare prin procese „uscate” (!), dar, lucrarea fiind în garanție, constructorul, probabil, va tencui fisurile – numai că au crăpat plăci de marmură și-s afectate decorațiunile din ipsosul special „bois-ciment” inventat și pus în operă de Coandă.
Palatul e șubred? Este. În două etape am lucrat în încăperi din Palatul Culturii. Mai întâi, din 1966, acolo funcționând, la parter, redacția revistei „Cronica”, iar din 1969, la etajul II, Editura „Junimea”. Când am încercat, la editură, să bat câteva cuie în pereți pentru a așeza tablourile făcute cadou de pictori ieșeni, am constatat că nu-i nevoie de ciocan: era de-ajuns să le împingi cu degetul. La etajul al doilea al impunătoarei clădiri, pereții interiori erau din leațuri „placate” cu stuf și tencuite – ca la casele țărănești de pe malul Bahluiului… Nu-i chiar palatul lui Ștefan cel Mare, cum unii mai cred, da-i edificat în bună parte pe temeliile din veacurile trecute. Mai mult, în construcție au fost preluate, la parter, ziduri ale palatului reconstruit de Al. Moruzi (1806), la etaj regăsindu-se pereți de cărămidă din timpul lui Mihail Sturza (1843).
Interesant este că temeliile de la 1806 (în partea din față) s-au dovedit mai rezistente decât cele noi ale părții din spate! Curtea domnească de la Iași exista pe același loc încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun, stampele de epocă arătând, de la o etapă la alta, imagini total diferite. Impresionanta clădire continuă să sufere din pricina refacerii, pe aceleași fundații, a unui edificiu reclădit în același loc, dar de fiecare dată cu altă înfățișare. L-a ruinat „marele foc” din 1827, când a ars un sfert din Iași, apoi incendiul din 1880, l-a șubrezit cutremurul din 1941, a trecut peste el al Doilea Război Mondial. Arhitectura „clasică” a Palatului construit de Mihail Sturza în 1843 n-are comun cu neogoticul imaginat de Berindei decât ceea ce nu se vede, adică, temeliile rămase „bune-n grad” până-n zilele noastre.
A fost reședință domnească, Palat administrativ, Palat al Justiției, este Palat al Culturii, păstrându-și, prin vreme, rolul de adevărat simbol al fostei capitale – exemplar pus total în valoare odată cu edificarea ansamblului Palas. Cea dintâi compoziție statuară din Moldova, monumentul lui Ștefan cel Mare din fața Palatului (autor, sculptorul francez E. Frémiet), dezvelită în 1883, amintește tristul moment de întunecare a poetului național. Se știe, la festivitate urma ca Eminescu să citească „Doina”, poezie pentru recitarea căreia, în trecutul regim, s-au făcut ani grei de pușcărie. Nu dau crezare celor care susțin că Eminescu nu și-a citit incendiarele versuri în semn de protest pentru faptul că la festivitate nu s-a permis participarea „poporului” (n-a fost îngăduită decât prezența suitei regale și a oficialităților locale) – o consider pură speculație patriotardă. De altfel, Eminescu însuși explică: „nu mi-am citit la dezvelirea monumentului poezia fiindcă nu mă simțeam bine și eram chinuit de temerea ca nu cumva să zic ori să fac ceva nepotrivit cu împrejurările…” Și asta chiar dacă, într-un articol din 18 iunie 1883, încă obsedat de eveniment, poetul a considerat, în gazetăria sa politică, serbările de dezvelire de la Iași ca fiind desfășurate „nu spre a-l glorifica pe El (Ștefan cel Mare) ci spre a lustrui nulitățile lor sub razele numelui său” („Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el”)…
Sumedenie de amintiri poartă Palatul ieșean, și fisurile din zidire, identificate după o restaurare îndelungă, costisitoare și „definitivă”, șubrezesc nu numai clădirea, ci însăși istoria urbei. Dea Domnul să fie superficiale, remediabile și… ultimele.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)