Dezinfectanții pentru spitale care nu îndeplineau standardele corespunzătoare privind distrugerea microbilor au fost utilizați în peste 30 de spitale din țară, a anunțat, marți, ministrul Sănătății, Sorina Pintea,
„Menționez că aceste biocide se folosesc pentru dezinfecția suprafețelor și pentru dezinfecția instrumentarului, instrumentarul care merge ulterior la sterilizare. Pot să vă spun că sunt în peste 30 de spitale din toată țara , dar repet în momentul în care s-a constatat această neconformitate s-a reverificat și apoi s-a dispus retragerea acestor produse. Analizele au fost făcute din proprie inițiativă, noi efectuăm controale tematice, noi am spus că ne interesează siguranța pacienților, se pare că nu am fost luați în serios de către anumiți producători și distribuitori”, a declarat Sorina Pintea, în cadrul unei conferințe de presă la Ministerul Sănătății.
Reacția ministrului Sănătății vine în condițiile în care Poliția Română a anunțat, marți, că polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, fac cinci percheziții domiciliare, în București și județele Ilfov și Prahova, la domiciliile unor persoane fizice și la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale ce produc, importă și comercializează produse biocide, într-un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, zădărnicirea combaterii bolilor și comercializarea de produse alterate.
Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2018, ar fi fost fabricate și vândute către diverse spitale produse biocide utilizate la dezinfecția suprafețelor, care însă nu îndeplineau standardele de performanță în distrugerea bacteriilor.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că perchezițiile polițiștilor vizează firma SC Al Carina SRL, care este a doua cea mai mare firmă în acest domeniu și care ar fi livrat spitalelor dezinfectanți mult diluați.
O altă percheziție este la omul de afaceri Dan Cruceanu, acționarul firmei.