Polițistul Sorin Vezeteu, de la Serviciul Județean al Poliției Transporturi Suceava, ucis mișelește în vara anului trecut, în timp ce era de serviciu, pe peronul Gării Burdujeni, a fost declarat, post-mortem, polițistul anului 2017, ieri, de Ziua Poliției Române. Este cea mai importantă distincție de peste an acordată de Inspectoratul General al Poliției Române.
Emblema de Onoare a Poliției Române dedicată lui Sorin Vezeteu i-a fost înmânată soției polițistului, Elena Vezeteu, care a devenit între timp și ea polițistă.
Cătălin Ioniță, șeful Inspectoratului General al Poliției Române, a spus, în cadrul ceremonialului, citat de Mediafax: „Urmează momentul emoționant și culminant al acestui eveniment: acordarea Emblemei de Onoare a Poliției Române revine subinspectorului de poliție post-mortem Sorin Vezeteu, din cadrul Poliției Transporturi Feroviare Suceava, care a căzut la datorie în cursul anului 2017. În cinstirea memoriei polițistului, distincția va fi înmânată soției acestuia. Domnia sa este un nou membru al familiei Poliției Române, agent de poliție Elena Vezeteu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. (…) Acest lucru am remarcat mulți dintre noi: aceștia sunt polițiștii și eroii noștri. Sunt momente destul de tulburătoare pentru mulți dintre noi, sunt extrem de profunde, însă iată ce ne motivează pe mulți dintre noi să ne facem datoria până la capăt”.
Sorin Vezeteu avea 37 de ani și era tatăl a doi copii minori, unul în vârstă de 5 și unul de 7 ani. După moartea lui la datorie, soția sa a primit un post în cadrul IPJ Suceava, în baza unui articol din Statutul Polițistului, care prevede expres această posibilitate, fără examen sau concurs.
Atacat și ucis mișelește, cu o ferocitate diavolească
În seara zilei de 20 iulie 2017, polițistul Sorin Vezeteu se afla pe peronul gării din Suceava. Era o oră de vârf, cu trafic, astfel că pe peron erau mulți oameni. În aceste condiții, fără a putea intui vreun pericol, polițistul a fost atacat din spate de Ioan Beșa, în vârstă de 23 de ani, din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, un individ care fusese închis în Spania și se întorsese recent în Suceava.
Cu o ferocitate diavolească, Beșa l-a înjunghiat pe polițist de peste 40 de ori, în interval de 50 de secunde. Din păcate, deși s-a apărat, Sorin Vezeteu a căzut la un moment dat pe peron, sub ploaia de lovituri. Câțiva oameni din cei mulți aflați pe peron l-au lovit și îndepărtat pe agresor, însă au intervenit prea târziu.
Ioan Beșa a declarat ulterior că a vrut doar să omoare un polițist, pentru a se răzbuna că a fost închis în Spania, neavând ceva personal cu Sorin Vezeteu.
Individul s-a spânzurat la puțin timp după ce a fost transferat din arestul Poliției Suceava în Penitenciarul Botoșani.
Ironia sorții: colegul, prietenul și cumătrul lui Vezeteu, polițistul anului 2016
Cu un an înainte, în 2016, un alt polițist de la Serviciul Județean Transporturi Suceava a fost declarat polițistul anului. Ironia sorții face ca Gabriel Moroșan, polițistului anului 2016, să fi fost coleg, bun prieten și cumătru cu Sorin Vezeteu. Cei doi erau vecini și aveau o relație foarte apropiată.
În noiembrie 2015, Gabriel Moroșan, care era de serviciu în același post de poliție din Gara Burdujeni, a fost sesizat de întreruperea semnalului pe calea ferată, în apropiere de podul CFR de peste râul Suceava, în urma furtului unor transformatoare. În timp ce efectua verificări în zona căii ferate, un angajat CFR l-a sesizat că un individ arde bunuri pe malul râului Suceava, fiind posibil să fie vorba de hoțul de transformatoare. Când l-a văzut pe polițist, suspectul a fugit și a intrat în râul Suceava.
Moroșan a sărit în apa râului Suceava, după hoț, reușind să-l prindă pe celălalt mal, după o urmărire de mai bine de jumătate de kilometru. Polițistul a sărit în apă în condițiile în care afară erau în jur de 7 grade Celsius, bătea vântul, iar agentul nu știa cât de adâncă este apa și dacă sunt zone periculoase.
„Nu puteam să trag spre el, era deja în apă până la brâu, i-ar fi fost fatal. Am lăsat pistolul jos, geaca și cascheta și m-am aruncat în apă. Am nimerit într-o zonă adâncă de doi metri, dar știu să înot bine. Când a început să-mi intre apa după cap, la piele, a fost groaznic”, a povestit la vremea respectivă polițistul, în exclusivitate pentru Monitorul de Suceava.
Sorin Vezeteu era și el de serviciu la Postul de Poliție Suceava Nord în acea zi și a venit în sprijinul colegului. Cei doi polițiști l-au condus pe autor la sediul postului de poliție, pentru continuarea cercetărilor.