Prefectul județului Suceava, Sorin Popescu, a declarat, în cursul zilei de ieri, că ultimele exproprieri de terenuri pentru construcția șoselei de centură nu reprezintă o naționalizare. Popescu a precizat că, deși noile prevederi legale cu privire la exproprieri stabilesc sume mai mici de bani, în funcție de grilele notarilor, persoanele care vor da terenuri pentru șoseaua de centură au șanse să primească mai mulți bani pentru suprafețele pe care le cedează.
Prefectul de Suceava a precizat că cetățenii din Șcheia și din celelalte localități care vor fi expropriați nu sunt informați îndeajuns cu privire la conținutul noilor prevederi legale, motiv pentru care au apărut unele nemulțumiri.
„Referitor la necesitatea investiției, nu prea am avut păreri contrare. Au existat păreri contrare la modul în care se face exproprierea. În anul 2010 a apărut Legea 255 care a modificat Legea 198/2004 și a separat lucrurile. A separat exproprierea în fapt, pentru traseu, de partea financiară. Expresiile gen naționalizare nu își au locul. Spun acest lucru deoarece în Legea nr. 255 și în normele de aplicare se spune foarte clar cum se face exproprierea. Din discuțiile pe care le-am avut cu cetățenii din comuna Șcheia, la căminul cultural din Sf. Ilie sau pe teren, am constatat că oamenii nu știu legea exact în spiritul ei. Normele de aplicare ale Legii 255 practic sunt identice cu cele ale Legii 198/2004. Singura deosebire este că parte financiară se discută după exproprierea în fapt. Acest lucru se face după ce apare Hotărârea de Guvern și expropriatorul, în cazul de față Ministerul Transporturilor, dă deciziile și hotărârile de expropriere, iar oamenii primesc niște sume prealabile”, a declarat Sorin Popescu.
Prefectul se va ocupa personal de cererile expropriaților
El a arătat în continuare că după aceste etape, Ministerul Transporturilor numește o comisie formată din primarul localității, un reprezentant al Prefecturii, unul de la Oficiul de Cadastru și doi juriști de la Compania de Drumuri Naționale. Sorin Popescu a arătat că pentru comuna Șcheia, reprezentantul Prefecturii va fi chiar el. Prefectul a precizat că această comisie va avea discuții cu fiecare persoană care va fi expropriată. El a mai explicat că din acest moment expropriații au la dispoziție trei posibilități.
„Oamenii pot să nu se prezinte la comisie sau să se prezinte și să fie de acord cu suma prealabilă trecută în Hotărârea de Guvern, și se încheie un proces verbal în acest sens. A treia variantă este să se prezinte la comisie și să nu fie de acord cu suma prevăzută, cum am constatat că este părerea majorității oamenilor. În acest caz comisia are obligația de a întocmit un proces verbal cu cetățeanul care consemnează faptul că nu este de acord cu suma dată pentru expropriere. Comisia are obligația să trimită acest proces verbal la Tribunalul Suceava”, a declarat Sorin Popescu.
El a adăugat că tribunalul va numi o comisie de expertiză formată dintr-un expert ANEVAR, un reprezentant de la Ministerul Transporturilor și un reprezentant al cetățenilor. În cele din urmă, membrii comisiei vor fi cei care stabilesc suma finală pentru despăgubirile celor care cedează terenuri pentru șoseaua de centură, după ce tribunalul va da o hotărâre definitivă și irevocabilă.
„Din discuții am constat că oamenii nu știu acest lucru. Spuneau că trebuie să-și caute avocat. Nu este adevărat. Comisia este cea care își face treaba”, a subliniat prefectul de Suceava.
El a mai spus că această șosea de centură este o investiție importantă atât pentru Suceava, cât și pentru locuitorii comunei Șcheia. Prefectul a declarat că investiția se ridică la suma de 361 de milioane de lei, până în prezent fiind realizate 40% din lucrări. El a arătat că pentru construcția șoselei este necesară exproprierea a 614.171 mp de teren, din care până în prezent a fost expropriată suprafața de 237.556 mp.
Prefectul anunță verificări la modul în care s-au făcut unele împroprietăriri
Pe de altă parte, prefectul a mai anunțat că a decis începerea unor verificări în comuna Șcheia cu privire la modul în care au fost efectuate unele schimburi între terenuri agricole și cele de pe pășunea comunală.
„Este adevărat că în Șcheia aplicarea Legii 18/1991 s-a făcut mai mult sau mai puțin legal. În anii 1998 – 2002, în comuna Șcheia au fost efectuate mai multe schimburi de teren, schimburi între cetățenii care aveau teren agricole și Consiliul Local, care le-a dat la schimb teren din pășunea comunală. Ce am constatat până în prezent este faptul că după ce s-au efectuat aceste schimburi, nu s-a făcut o evidențiere foarte clară pe total comună a suprafețelor de islaz”, a declarat Popescu.
Mai mult, el a arătat că pe suprafețele de pășune nu puteau fi puse în posesie persoane fizice. Prefectul a subliniat că va verifica fiecare suprafață de teren care va fi expropriată pentru șoseaua de centură, pentru a vedea modul în care au fost dobândite.
„Voi începe să verific fiecare poziție din materialul care a stat la baza întocmirii Hotărârii de Guvern pentru aceste exproprieri, pentru a vedea cum s-a intrat în posesie. De asemenea, verificăm și suprafața islazului comunei Șcheia, să vedem dacă punerile în posesie s-au făcut pe lege sau nu. Potrivit legii, sunt garantul respectării legii în județul Suceava și vă asigur că îmi voi face treaba exact pe lege. Dacă se constată ilegalități voi demara proceduri în justiție de anulare a titlurilor de proprietate cu toate consecințele legale”, a declarat Sorin Popescu.
El a făcut un apel la locuitorii din Șcheia să înțeleagă importanța construcției șoselei de centură a Sucevei.
„Cetățenii care au dobândit în mod legal terenul sau l-au moștenit nu vor avea nici o problemă. Fac tot ce îmi stă în putință ca într-un timp cât mai scurt posibil să rezolvăm și partea financiară. A bloca lucrările și a scoate constructorul nu este o soluție. Și fac un apel la cetățeni să înțeleagă, să citească legea, să consulte și alți juriști și să lucrăm cu toții pentru a finaliza această investiție”, a încheiat prefectul de Suceava.
Precizări
Sorin Popescu: Exproprierile pentru șoseaua de centură a Sucevei nu reprezintă o naționalizare
