Prolificul autor humorean Sorin Poclitaru a scos recent de sub tipar, purtând marca Editurii EuroGraph, din Cluj-Napoca, un nou volum de versuri intitulat „Amalgam”.
„O claritate calmă, caldă deopotrivă, un aer clasic, bine sunătoriu, elegiac acum, glumeț cât trebuie oleacă mai încolo”
Cartea, care conține 118 poezii dispuse în două secțiuni, „Dragoste de natura (ta)” și „Norocul de a fi ghinionist”, este prefațată de Dinu Olărașu și are o postfață scrisă de subsemnatul (pe care editorul, probabil „cu nașu-n suflet”, l-a botezat, pe fila de titlu, Traian).
Cu coperta ilustrată de graficianul sucevean Mihai Pînzaru PIM, cartea are, așa cum remarcă prefațatorul „o claritate calmă, caldă deopotrivă, un aer clasic, bine sunătoriu, elegiac acum, glumeț cât trebuie oleacă mai încolo”.
Nu știu dacă la Sorin Poclitaru dozele de iubiri pierdute, regrete nevindecate, pierderi irecuperabile, ecouri întârziate și alte cutremurări sufletești se mixează după o rețetă în care „mercurul” interior are rolul și rostul esențial pentru a alcătui „Amalgam”-ul de față, sau, uzând de o altă accepțiune a termenului, avem de-a face cu un amestec în care elementele componente nu sunt cântărite cu o sensibilă balanță farmaceutică, ci sunt combinate spontan, potrivit stărilor de moment ale acestui alchimist al cuvântului, dar produsele athanorului său sufletesc au un efect miraculos asupra celor care-i citesc versurile.
Sorin Poclitaru, care are simțul splendorii, dar ascunde și un cârcel în suflet, își scutură pe file de carte lumina și cenușa din gând
Cu un ochi Sorin Poclitaru vede lucrurile prin lentila limpede și suavă a copilăriei, cu celălalt privește prin ocheanul mai aburit al maturității, care-l apropie de întâmplări, stări și sentimente cândva trăite și-l transpun într-un univers în care poate să traverseze timpul și frontierele dintre lumi strecurându-se în intervalul dintre neanturi și așteptând momentul propice reintrării în scenă în clipa aceea astrală în care timpul se oprește și începe să curgă invers.
Pisând și amestecând în mojarul interior săruri amare de confesiuni fragmentare, dezamăgiri existențiale, destrămări interioare, dar și cristale translucide de reverii senine, alchimistul acesta, trăitor sub cupola înstelată a cerului de la marginea estică a Obcinilor Bucovinei, își dizolvă prafurile în soluțiile multicolore din retortele laboratorului său oniric în care-și distilează poemele.
Autorul acestui „Amalgam”, care prin poemele sale cu putere de exorcizare își construiește trepte spre intangibil, a reținut de la Huxley că „experiența nu este ceea ce ți se întâmplă, ci ceea ce înveți din ceea ce ți s-a întâmplat”.
Sorin Poclitaru, care are simțul splendorii („A nins lumina și-a-ngropat copacii…”), dar ascunde și un cârcel în suflet („Acolo în mine, s-a stins într-o zi / Tot zâmbetul strâns ca un bulgăr de sare…), își scutură pe file de carte lumina și cenușa din gând.
