Sorin Ovidiu Vîntu, reținut pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță



Sorin Ovidiu Vîntu, reținut pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță Foto: Mediafax
Sorin Ovidiu Vîntu, reținut pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță Foto: Mediafax

Sorin Ovidiu Vîntu a fost reținut pentru șantaj de procurorii Parchetului instanței supreme, pentru că i-a pretins lui Sebastian Ghiță 150.000 de euro.
Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au dispus la data de 19 aprilie 2011 începerea urmăririi penale, iar, ieri, reținerea inculpaților Sorin Ovidiu Vîntu și Cezar Ion Ilie, pentru șantaj, informează Ministerul Public.
Din probele administrate până la acest moment procesual, a rezultat că, în perioada martie – aprilie 2011, sub amenințarea denunțării unilaterale a unui contract de consultanță și management, Vîntu a pretins părții vătămate Sebastian Ghiță suma de 150.000 euro. În situația neconformării acestei cerințe, partea vătămată ar fi pierdut sume importante de bani.
Amenințări cu moartea
„Actele de amenințare și constrângere au fost întreprinse de inculpatul Vîntu atât personal, cât și prin intermediul inculpatului Cezar, care la rândul său urma să obțină un folos injust. Inculpatul Vîntu a recurs la amenințări cu moartea la adresa părții vătămate și a familiei, de natură a induce acesteia temerea că se pot materializa, fapt ce l-a determinat să-și ia măsuri de protecție”, arată sursa citată.
Omul de afaceri Sebastian Ghiță, managerul Realitatea Media, a înaintat Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție o plângere în care îl acuză pe Sorin Ovidiu Vântu de amenințare și șantaj.
Biroul de presă al Ministerului Public a confirmat, pentru MEDIAFAX, că luni s-a înregistrat plângerea lui Sebastian Ghiță, cel care controlează grupul de firme Asesoft, împotriva lui Sorin Ovidiu Vântu, care patronează Realitatea Media.
Duminică, membrii Consiliului de Administrație al Asesoft susțineau că, în urma „amenințărilor” care le-au fost adresate, vor depune plângeri penale împotriva lui Sorin Ovidiu Vântu și a asociaților săi, cerându-i totodată patronului Realitatea TV să înceteze presiunile.
Grupul mafiot
„În cadrul unor discuții extrem de tensionate, legate de managementul și activitatea editorială a trustului Realitatea Media, domnul Sorin Ovidiu Vântu și asociații săi au insistat să schimbăm condițiile contractului de management și să semnăm un act adițional care să le permită exercitarea de ingerințe în activitatea editorială. A fost realmente surprinzător pentru noi să constatăm că, în absența unor rezultate în cadrul discuțiilor, domnul Sorin Ovidiu Vântu și asociații săi au decis să utilizeze metode profund imorale și total în fața legii, precum: șantajul și amenințarea”, se arată în comunicatul Asesoft International SA, remis duminică MEDIAFAX.
Potrivit comunicatului, membrii CA al Asesoft au înțeles că au de-a face „cu un grup mafiot, coordonat de domnul Sorin Ovidiu Vântu, care este implicat în activități de crimă organizată (spălare de bani, escrocherie, șantaj, utilizarea sau amenințarea cu utilizarea violenței fizice etc.)”.
Totodată, CA al Asesoft anunță că va apela „la toate mijloacele legale necesare” pentru a conserva investiția realizată la Realitatea Media – în valoare de peste 10 milioane euro – și va solicita instituțiilor statului „protejarea vieții și integrității fizice a membrilor CA și a familiilor acestora”.
„Reiterăm ceea ce am precizat și cu prilejul discuțiilor cu domnul Sorin Ovidiu Vântu și anume că orice litigiu privind contractul de management poate fi rezolvat fie prin negocieri, fie în instanță, însă în niciun caz în stil mafiot, așa cum dorește domnia sa. Ca reacție la amenințările ce ne-au fost adresate, am decis să depunem plângeri penale împotriva domnului Sorin Ovidiu Vântu și a asociaților săi”, nota CA al Asesoft.
În plus, Asesoft atrăgea atenția lui Sorin Ovidiu Vântu și asociaților săi „să înceteze presiunile la adresa jurnaliștilor de la Realitatea Media, întrucât controlul editorial pe care doresc să-l impună este lipsit de legitimitate și afectează credibilitatea trustului”.
„Toate acțiunile persoanelor desemnate de SC Asesoft International SA pentru derularea contractului de management (încheiat cu Realitatea Media SA, n.r.) au avut ca obiective: evitarea suspendării licenței (licența audiovizuală a Realitatea TV, n.r.), plata taxelor datorate bugetului de stat, achitarea salariilor către jurnaliști (începând cu luna martie 2010) și asigurarea unor condiții de lucru decente”, preciza comunicatul.
Reacția Asesoft a venit după ce vineri, tot printr-un comunicat, Consiliul de Administrație al Asesoft a transmis că până în prezent a acționat în interesul Realitatea Media, încercând să protejeze investiția de peste 10 milioane de euro făcută în societatea care deține Realitatea TV și nu s-a implicat în politica editorială a televiziunii.
Pe de altă parte, joi, Consiliul de Administrație al Realitatea Media a fost convocat pe 5 aprilie pentru a analiza execuția contractului de management de către Asesoft, reprezentată de Sebastian Ghiță, „în încercarea de a-l determina pe acesta să respecte clauzele contractului și, în caz de nereușită, denunțarea acestuia”.
Potrivit unui comunicat al Realitatea Media, postat, joi, pe site-ul realitatea.net, întâlnirea CA al Realitatea Media a fost convocată de Sorin Freciu și Dragoș Nedelcu, membri ai Consiliului de Administrație.