Pedeapsă cu executare

Sorin Ovidiu Vântu, condamnat la doi ani de închisoare în dosarul BID



Sorin Ovidiu Vântu, condamnat la doi ani de închisoare în dosarul BID
Sorin Ovidiu Vântu, condamnat la doi ani de închisoare în dosarul BID

– Instanța Judecătoriei sectorului 1 București l-a condamnat, ieri, pe Vântu la doi ani de închisoare și plata a 150.000 de lei cheltuieli judiciare către stat în dosarul privind constituirea Băncii de Investiții și Dezvoltare
– Sentința poate fi atacată cu apel în termen de zece zile
– În iunie 2005, Vântu a fost condamnat la trei ani de închisoare, dar omul de afaceri a făcut apel, pe motiv că în cauză nu au fost administrate toate probele, magistrații Tribunalului București admițând apelul
Instanța Judecătoriei sectorului 1 București l-a condamnat, ieri, pe Sorin Ovidiu Vântu la doi ani de închisoare și plata a 150.000 de lei cheltuieli judiciare către stat în dosarul privind constituirea Băncii de Investiții și Dezvoltare (BID).
Instanța a constatat că infracțiunea de fals în declarații s-a prescris, condamnându-l pe Vântu pentru uz de fals, la doi ani de închisoare în regim de detenție. De asemenea, instanța a dispus anularea tuturor actelor considerate false în constituirea BID și care ar fi avut efecte juridice, precum și la plata a 150.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Sentința poate fi atacată cu apel în termen de zece zile.
În 10 ianuarie, instanța hotărâse schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de Vântu, scoțând acuzația de formă continuată a infracțiunilor de fals în declarații și uz de fals în declarații.
Dosarul s-a reîntors la Judecătoria sectorului 1 după ce, începând din luna septembrie a anului trecut, a trecut pe la mai multe instanțe, inclusiv la Înalta Curte de Casație și Justiție, din cauza invocării unei excepții de neconstituționalitate ridicate de avocații omului de afaceri.
În dosarul BID, Sorin Ovidiu Vântu fusese acuzat de fals în declarații și uz de fals întrucât, pentru a dobândi calitatea de acționar majoritar, în momentul constituirii băncii, ar fi declarat în fals că sumele aduse drept aport la capitalul social sunt venituri personale și nu credit, contrar prevederilor Legii 58/1998 privind activitatea bancară.
Potrivit anchetatorilor, Vântu ar fi declarat că va contribui cu banii lui la capitalul acestei bănci, dar ar fi folosit sume pe care i le-ar fi pus la dispoziție Nicolae Popa.
În cadrul audierii sale în acest proces, Vântu a declarat că nu s-a preocupat foarte tare de modul în care a fost depusă documentația pentru înființarea acestei bănci. Omul de afaceri susținea că, pentru el, cei zece milioane de dolari investiți în BID reprezentau o sumă mult prea mică, în contextul în care avea o cifră de afaceri de două miliarde de dolari.
La rândul său, Ioana Maria Vlas – fostul administrator al SOV Invest și martor în dosar – a declarat că nu știe nimic despre modul de constituire a BID, dar a susținut că Vântu nu a avut carnet de investitor la această bancă. Totodată, Vlas a declarat că banii pentru constituirea BID au fost ai investitorilor FNI. Ea l-a acuzat pe Sorin Ovidiu Vântu că a trimis ilegal cererile de răscumpărare a banilor depuși la FNI pe carnetele lui Nicolae Popa, fostul director general al grupului de firme Gelsor, în condițiile în care omul de afaceri nu era titular al acestor acte.
În iunie 2005, Vântu a fost condamnat de instanța Judecătoriei sectorului 1 București la trei ani de închisoare, iar omul de afaceri a făcut apel, pe motiv că în cauză nu au fost administrate toate probele. Magistrații Tribunalului București au admis apelul și au decis rejudecarea dosarului.
– Ralu Filip: Licența Realitatea TV ar trebui luată de „altcineva” dacă Vântu va fi condamnat definitiv
Licența audiovizuală a postului Realitatea TV ar trebui să fie luată de „altcineva”, în cazul în care hotărârea de condamnare a lui Sorin Ovidiu Vântu ar rămâne definitivă, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, președintele CNA, Ralu Filip.
El a explicat că persoanele care au condamnări penale nu au voie să dețină licențe audiovizuale, motiv pentru care o condamnare definitivă a lui Vântu ar avea consecințe și asupra instituțiilor din audiovizual pe care le deține.
Potrivit reprezentanților Serviciului Licențe al CNA, postul Realitatea TV este deținut de compania Bluelink Comunicazione.
La începutul anului trecut, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a recunoscut la Realitatea TV că deține controlul asupra acestui post de televiziune. În prezent, din grupul Realitatea Media mai fac parte posturile de televiziune The Money Channel și Romantica, precum și rețeaua radio Guerrilla.
– În acte, Realitatea TV nu îi aparține lui Sorin Ovidiu Vântu
Președintele Consiliului Național al Audiovizualului, Ralu Filip, a precizat că acționariatul postului Realitatea TV nu se va schimba, chiar dacă Sorin Ovidiu Vântu va fi condamnat definitiv, pentru că, în acte, postul nu este proprietatea lui.
„Dacă ar fi al lui (postul Realitatea TV n.r.), așa ar trebui. Dar nu este al lui. Vitalie Dobândă nu și-a transferat acțiunile la Vântu, așa că, din punctul nostru de vedere, nu se va schimba nimic în acționariat”, a explicat Filip.



Recomandări

Doi frați, trimiși în judecată pentru trafic internațional de droguri. Faptele au fost comise în timp ce își așteptau sentința în alt dosar

Doi frați din Siret au fost trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Doi frați din Siret au fost trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava

Traficanți de ecstasy, condamnați abia acum, pentru fapte din 2019. Pedepsele sunt mari, până la 11 ani de închisoare

Traficanți de ecstasy, condamnați abia acum, pentru fapte din 2019. Pedepsele sunt mari, până la 11 ani de închisoare
Traficanți de ecstasy, condamnați abia acum, pentru fapte din 2019. Pedepsele sunt mari, până la 11 ani de închisoare

Președinții curților de apel condamnă campania agresivă pornită împotriva magistraților sub pretextul „reformei” pensiilor de serviciu

Președinții curților de apel condamnă campania agresivă pornită împotriva magistraților sub pretextul „reformei” pensiilor de serviciu
Președinții curților de apel condamnă campania agresivă pornită împotriva magistraților sub pretextul „reformei” pensiilor de serviciu